Încă 89 de cazuri au fost confirmate în ultima săptămână în București și alte nouă județe din țară, printre care și Aradul. Numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 19.200, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 31 ianuarie a.c., este de 19.259, din care 64 de decese.

În ultima săptămână au fost raportate 37 de cazuri nou confirmate în Suceava, 16 în Satu Mare, 15 în Neamț, 9 în Timiș, câte 4 în Arad și Caraș-Severin și câte un caz în București, Huneoara, Mehedinți și Maramureș.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Astfel, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Sursa: Mediafax

Recomandările redacției