Zeci de copii au ajuns la spitalul Județean, din cauza mușcăturilor de căpușe

0
432

Invazia de căpușe a început, în parcurile din Arad. 

Mai precis, în perioada aprilie – mai, 20 de copii au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, după ce au fost mușcați de căpușe.   

„20 de copii, de vârste diferite, s-au adresat cu părinții la spital după ajutor, în urma unor mușcături de căpușe”, ne-au declarat reprezentanții spitalului Județean din Arad. 

Totuși, nu au existat cazuri grave și nimeni nu a fost internat.

Căpușele sunt extrem de active in lunile mai-iulie. Riscul este crescut în zonele împădurite și pe pajiștile din preajma pădurilor. Acestea mai pot fi aduse în casă sau în grădină de câini sau pisici, care sunt expuși, mai ales când aleargă prin iarbă. 

Medicii spun că cele mai multe căpușe sunt inofensive și nu necesită tratament medical, însă nu trebuie îndepărtate acasă. Aceste insecte pot fi purtătoare de germeni care cauzează boli precum Boala Lyme sau febra Rocky Mountain. 

De obicei, mușcăturile acestora sunt nedureroase. Ele preferă zonele calde și umede de pe corp și migrează, de obicei, către zona inghinală, axile și păr, unde  își introduc capul sub piele și încep să se hrănească cu sânge. 

Dacă se reușește îndepărtarea în primele 24 de ore de la mușcătură, șansele de a face boala Lyme se reduc considerabil. 

Medicii recomandă următoarele lucruri: 

După ce copilul se joacă afară, verifică-i pielea și părul – mai ales pe scalp, după ureche, în jurul gâtului și sub brațe; 

Când se joacă în zonele cu pădure, copilul trebuie să poarte haine lungi, care să îi acopere mâinile și picioarele și să aibă șosete; 

Folosește o soluție contra căpușelor (repelenta) cu cel puțin 10-30% DEET, care oferă protecție copiilor cu vârsta mai mare de 2 ani, urmând întocmai instrucțiunile de folosire; 

Evită zonele cunoscute cu capușe. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.