Peste 100 de copii au fost implicați într-un amplu proiect de socializare și recreere, organizat în perioada sărbătorilor de iarnă, ca urmare a unui parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, Biblioteca A.D. Xenopol și Asociația Magia Cuvântului.

Timp de două săptămâni, copiii au participat la activități în cadrul proiectului „Povești la gura sobei” organizate în Sala Concordia din incinta Bibliotecii Județene și care au cuprins 3 spectacole destinate copiilor instituționalizați, susținute de trupele de “povestitori” ai Asociației Magia Cuvântului. Au fost depănate povești zămislite din imaginația celor mici care au fost îndrumați  de actrița Giorgiana Elena Popan și bibliotecara Mihaela Blaga. La finalul fiecărui spectacol, fiecare copil care a jucat rolul de povestitor a oferit pachete și cadouri pregătite chiar de ei pentru copiii instituționalizați. Drept răsplată aceștia au susținut un mic spectacol de colinde și cântece de Crăciun.

Alți 13 copii de la Centrul maternal au vizitat cinema  multiplex din unul dintre mall-urile arădene, unde au vizionat filmul de animație „Blinky Bill: Koala cel poznaș”, accesul acestora fiind gratuit și asigurat prin bunăvoința Cinema City.

O altă oprire a copiilor din sistemul de protecție, respectiv cei din Casa Bocsig-Complex de Servicii Sociale Ineu, a reprezentat-o la spațiul de joacă din incinta Complexului Gemi Center, unde timp de câteva ore s-au bucurat de atracțiile locului de joacă.

Activitățile au fost susținute financiar de un grup de elevi din cadrul Școlii Postliceale Sanitare, coordonați de profesoara Chiralina Limota și care prin donațiile lor au făcut posibilă această vizită. Alături de ei au fost implicați și elevii clasei a VI-a B ai Colegiului Național “Elena Ghiba Birta”, coordonați de diriginta Marcela Tăut ei oferind cadouri copiilor din cadrul Centrul de Recuperare și Reabilitare Copii cu Dizabilități Arad.

Recomandările redacției