copiiCâţiva zeci de copii institu­ţionalizaţi din judeţ au primit cadouri, prin Asociaţia „Aradul Prosperă“. Acţiunea umanitară a fost organizată în partene­riat cu o firmă din Nădab şi s-a derulat în Complexul de Servicii Sociale Ineu, care are case de tip familial în Ineu, Mocrea, Șicula și Bocsig. Donaţiile au fost făcute cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect al Asociației „Aradul Prosperă“. Mai mult, prin această acţiune, repre­zentanţii asociaţiei au dorit să tragă un semnal de alarmă oamenilor indiferenți la pro­blemele copiilor instituţiona­lizaţi.
„Peste 500 de copii sunt crescuți fără părinți în județul Arad, care au nevoie de o latură afectivă, de cineva care să le arate că le pasă de ei atât afectiv cât și material prin oferirea unor simple daruri, dar care vin din suflet. Eu cred că, dacă investim în educarea, formarea și pregătirea acestor copii, prin cultivarea afectivității și bunelor maniere vor putea deveni oameni cinstiți, onești, muncitori, vor contribui la pensia mea și a altora și nu doar asta, dar dacă sunt tratați cu ură și dispreț nu trebuie exclusă posibilitatea că vor deveni infractori sau criminali, că vor ajunge în închi­sori”, a susţinut Mihai Oprişa, preşedintele Asociația „Aradul Prosperă“.
Un număr de 73 de copii din Complexul de servicii sociale Ineu au beneficiat de do­naţii. Acţiunile destinate copiilor nevoiaşi vor continua şi în următoarea perioadă.

Recomandările redacției