cereriAradul este din nou fruntaş la cereri pentru subvenţii de suprafaţă. Peste 23 de mii de cereri de plată pe suprafaţă au fost depuse la Agenţia de Plăţi şi Intevenţie pentru Agricultură (APIA), în campania din acest an.
De la 1 martie şi până la 15 mai, ultima zi de depunere a cererilor de plată pe suprafaţă fără penalizări, un număr de 22.904 de cereri au fost depuse la APIA Arad. Suprafaţa totală pentru care au depus fermierii arădeni cereri este de 354.221 de hectare. Nu puţini agricultori arădeni au depus cereri şi după data limită. După această dată însă s-au aplicat penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, pentru anul în curs. Mai exact, 827 cereri cu pena­lizări au fost depuse din 16 aprilie şi până ieri la APIA, „Pot fi mai multe motive pentru care, fermierii depun cereri de plată pe suprafaţă după data limită fără penalizări. Cert este că aceştia îşi asumă aceste penalizări de 1 la sută, pentru fiecare zi lucrătoare. Ieri, a fost ultima zi de depunere a cererilor cu penalizări de 1 la sută şi după această dată, cererile nu mai pot fi depuse“, a susţinut Alexandru Borcea, purtătorul de cuvânt al APIA Arad.
Subvenţiile pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Ga­rantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Recomandările redacției