Zeci de mii de credincioși au fost prezenți la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

0
722

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfinţită duminică de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel, alături de care s-au aflat mai mulţi ierarhi români şi străini. Aproximativ 20.000 de bucureşteni şi peste 30.000 de pelerini din toată ţara au fost prezenți duminică, la sfinţire.

Oamenii, care au venit din toată ţara pentru a participa la sfinţirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului, au aşteptat ore bune pe platoul din faţa Catedralei Mântuirii Neamului pentru a vedea ceremonia pe ecranele special montate. Mulţi au venit îmbrăcaţi în costume populare, având steaguri tricolore.

În interiorul Catedralei au avut acces doar invitaţii oficiali, iar credincioşii au rămas pe esplanada din faţa Catedralei, pentru a urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. După finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât duminică, cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), şi vor avea posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit.

Catedrala poate cuprinde aproximativ 5.000 de persoane care stau în picioare, lăcaşul de cult fiind neîncăpător pentru mulţimea adunată pentru sfinţire – a anunţat Patriarhul Daniel.

„Până joi inclusiv, toţi credincioşii ortodocşi, bărbaţi şi femei, vor putea intra în Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă şi cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru întărirea dorinţelor de bine. Noi vă felicităm pe cei care aţi venit şi ne bucurăm că putem măsura mai realist acum câte persoane încap în Catedrală fiind aşezate pe scaune. Deci, avem loc pentru 3.000 de scaune pentru Catedrală, când toţi credincioşii stau în picioare, atunci Catedrala are o capacitate de 5.000. Este totuşi mică în raport cu populaţia credincioşilor care sunt afară. Întotdeauna ea va fi neîncăpătoare. Când timpul este mai bun, vom putea săvârşi Sfânta Liturghie şi afară”, a transmis Patriarhul Daniel, la începutul liturghiei.

Echipajele pompierilor SMURD au acordat îngrijiri medicale pentru zeci persoane aflate la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, dintre care două au fost transportate la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.