Evaluarea activității desfășurate de polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări a avut loc ieri, 18 februarie. Aceasta a vizat activitatea în anul 2019. Activitățile desfășurate de către polițiștii de imigrări, precum și prioritățile viitoare au fost comunicate de inspectorul general al I.G.I., comisar-șef de poliție Leonard-Florin Medrega în prezența secretarului de stat al MAI, Bogdan Despescu, chestor șef de poliție.

Astfel, în cursul anului 2019, prioritățile polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au constat în realizarea unui management corespunzător al migrației legale prin aplicarea legislației și procedurilor în mod unitar și transparent, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, integrarea beneficiarilor unei forme de protecție internațională, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate și, nu în ultimul rând, pentru reducerea deficitului de personal, asigurarea resurselor logistice, armonizarea legislației și implementarea proiectelor cu finanțare europeană.

În domeniul migrației, în anul 2019, polițiștii de imigrări au asigurat managementul șederii în România celor peste 137.500 de persoane, dintre care 84.228 cetățeni din state terțe, cei mai mulți din Moldova, Turcia, China și 53.331 membrii ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritari fiind din Italia, Germania și Franța.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajare în muncă, conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie a cetăţenilor români, UE sau SEE), studii, cercetare științifică și stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Au fost primite 15.470 solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, de către străini din peste 56 de țări. Au fost avizate favorabil 11.241 de cereri de viză, dintre care 8343 de lungă şedere, pentru străini din Moldova, Turcia, Israel, China și alte state, şi 2898 de scurtă şedere, pentru străini din Liban, Iran, Irak, Iordania, India etc..

Totodată, au fost gestionate 43.844 de cereri de prelungire a dreptului de ședere temporară și 1375 pentru șederea pe termen lung a străinilor din state terțe. Au fost primite peste 13.400 de cereri de emitere a certificatelor de înregistrare și emise 1039 de cărți de rezidență pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

În aceeaşi perioadă, au fost  înregistrate peste 33.600 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare, fiind emise 29.800 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, detașați, înalt calificaţi, ICT, sezonieri și transfrontalieri. Piața forței de muncă a atras, cu precădere străini proveniți din state de pe continentul asiatic, cele mai multe cereri au ca beneficiari cetățeni din Vietnam (6282), Nepal (4324), India (4100) , Turcia (3448), Moldova (3389) și Sri Lanka (3156).
Cele mai multe solicitări au fost pentru angajatorii din București, Ilfov, Constanța, Timiș, Brașov, Cluj, Prahova, Iași etc.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției