Consiliul Județean a stabilit cu cât va cofinanța trei proiecte finanţabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba de reabilitarea drumurilor Nădab-Seleuş, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa şi Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor. Anunțul a fost făcut după o ședință la CJA.
„Prin asigurarea cofinanţării la cele trei drumuri, implicit a finalizării întregii documentaţii, au fost realizaţi toţi paşii necesari, ceruţi de Guvern, respectiv de Ministerul Dezvoltării Regionale. Următoarele etape, răspunsul ministerului şi semnarea contractelor de execuţie, intră în sarcina Guvernului. Aşteptăm ca Guvernul României să-şi respecte promisiunile şi obligaţiile faţă de arădeni”, a afirmat Sergiu Bîlcea.
Vicele CJA a mulţumit tuturor consilierilor pentru votul acordat, reamintind de importanţa celor trei drumuri care vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală: Nădab-Seleuş, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa şi Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor.
Drumul Nădab-Seleuş de circa 21 kilometri presupune o investiție de peste 34 milioane de lei, din care, peste 32 de milioane de lei provin de la bugetul statului.
Modernizarea drumului Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, a cărui lungime este de 23,54 kilometri necesită peste 47,6 milioane de lei, în acest caz CJA trebuind să cofinanțeze cu 1,56 de milioane de lei.
Șoseaua Bârsa-Moneasa-li­mită judeţ Bihor – 28 kilometri de drum implică pe proiect o investiție de 80.887.142 lei, la care administrația județului are de contribuit cu 2.58 milioane de lei.

Recomandările redacției