Zeci de persoane înghesuite într-un autobuz și duse de la Nădlac direct în carantină/ISU Arad explică situația

0
933

În urma unor imagini video apărute în mediul online s-a declanșat o revoltă în rândul cetățenilor. Este vorba despre un filmuleț de câteva minute în care oamenii sunt surprinși fiind transportați în număr foarte mare cu un autobuz.

Din spusele celor prezenți în autobuz aceștia au transmis faptul că ar fi intrat în țară pe la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac și acum sunt transportați în condiții inumane până în punctul de carantină. Ei susțin la început că sunt 60, iar mai apoi spun ca sunt mai bine de 80 de persoane pe 60 de locuri. Realitatea nu o știm cu exactitate, dar aceștia susțineau că sunt transportați de ISU Arad în condiții care nu îi ajută în nici un fel să se ferească de noul coronavirus. 

Cu toate că aceștia ar fi încercat să arate lumii cât de nedrepte sunt autoritățile, cei mai mulți dintre cei care au văzut videoclipul postat online au fost contra celor din autobuz. Astfel, în loc să fie compătimiți, pasagerii autobuzului au fost criticați dur pentru că au hotărât să vină acasă în plină pandemie. După ce informația s-a răspândit pe tot internetul, ajunsă și pe YouTube, George Pleșca, Purtătorul de Cuvânt ISU Arad, a ținut să facă unele precizări și anume: „Referitor la filmul apărut în mediul online: Autocarul nu aparține ISU Arad. Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Vasile Goldiș» al Județului Arad nu are autocar în înzestrare. ISU Arad nu a încheiat contract cu nici un operator economic pentru că nu este atributul Inspectoratului. ISU Arad nu are personal în punctele de trecere a frontierei cu atribuții în tirajul persoanelor intrate în țară, formarea convoaielor și îmbarcare persoanelor. ISU Arad transporta persoane cu două sau trei microbuze, în funcție de situație, un microbuz de culoare roșie cu însemne, personalizat și cu numere de înregistrare MAI, un microbuz de culoare albă cu numere de înregistrare MAI și un microbuz de culoare albă al CMJ Arad. La nici un transport executat de ISU Arad nu s-a depășit numărul de persoane admise în documentele mașinii”.

Mai mult de atât, situația a ajuns și la urechile Prefectului Aradului care a luat legătura cu polițiștii și a comunicat următoarele lucruri cu ajutorul lui Lucian Cozna, Purtător de Cuvânt al instituției prefectului Arad: „Domnul Prefect al județului Arad cunoaște problema și a luat legătura cu Chestorul de Poliție, Bondar Marin, din cadrul ITPF Oradea. De asemenea, a luat legătura cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției și cu Direcția de Sănătate Publică a județului Arad ca să nu se mai permită accesul în autocar al unui număr de oameni, peste capacitatea autocarului. Aceste autocare sunt puse la dispoziția persoanelor care intră pe jos prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 1 de către Direcția de Sănătate Publică a județului Arad. În ultimele 24 de ore prin cele două Puncte de Trecere a Frontierei au intrat 410 persoane pe jos”.

CLIP VIDEO PE YOUTUBE 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.