uav gerlindeStudenţii Universităţii Aurel Vlaicu au posibilitatea să studieze în străinătate, prin intermediul programului Erasmus+. Noul program al Uniunii Europene care se desfăşoară din 2014-2015 reuneşte şapte programe în domeniul educaţiei, formării, tineretului şi sportului, una dintre acţiunile Erasmus+ sprijinind mobilitatea studenţilor, ale cadrelor didactice şi nedidactice.  „UAV continuă să fie participantă a programului Erasmus+, obţinând în acest sens «Carta Erasmus pentru Învăţământ Superior» pentru perioada 2014-2020. Programul Erasmus+ este o continuare care a început în 2003 de la 80 de euro. Acum a ajuns la aproximativ 100.000 de euro pe an. Vreau să o felicit pe colega noastră, Gerlinde Knap, cea care coordonează programul Erasmus”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. De menţionat că în anul 2014-2015, 42 de studenţi, de la toate cele nouă facultăţi, au fost selectaţi să studieze în alte instituţii europene de învăţământ superior, 26 în Portugalia, opt în Spania, trei în Germania, doi în Cehia, care vor primi o bursă de 500 de euro pe lună şi trei în Bulgaria, aici bursa fiind de 450 de euro. „Vreau să mulţumesc pe această cale presei, care ne-a ajutat să popularizăm acest proiect. Anul acesta este pentru prima dată când am avut mai mulţi solicitanţi decât locuri”, a ţinut să precizeze prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. „Aş vrea şi eu să o felicit pe doamna Gerlinde Knap pentru efortul pe care l-a depus pentru pregătirea dosarelor pentru acest proiect. Studenţii noştri vor avea astfel posibilitate să plece în străinătate, ceea ce reprezintă o nouă experienţă pentru ei”, susţine prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV. La rândul său, Gerlinde Knap, coordonatoarea proiectului, a ţinut să menţioneze că UAV va primi la rândul său, 20 de studenţi străini, din Portugalia, Germania, Italia şi Turcia. „Comparativ cu anii trecuţi, numărul celor care vin la noi e aproape dublu”, a încheiat Gerlinde Knap.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției