doliu-nationalMiercuri este zi de doliu naţional în memoria victimelor accidentului din Muntenegru. Este a şaptea zi de doliu naţional în ultimii 23 de ani şi prima dată când este decretată în memoria victimelor unui accident rutier.

Drapelul României va arborat în bernă, în cadrul unui ceremonial ce va avea loc la ora 9, la care va fi prezent şi premierul Victor Ponta.

În plus, toate activităţile se vor întrerupe, timp de trei minute, pentru păstrarea unui moment de reculegere de trei minute.

Posturile naţionale de radio şi televiziune îşi vor adapta programul, iar manifestările culturale, artistice şi sportive programate astăzi vor fi amânate.

Reamintim că un autocar cu turişti români s-a răsturnat, duminică, în jurul orei 18.00 a României, într-o prăpastie din Muntenegru. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului, şi s-a soldat cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

„Au fost identificate toate cadavrele, multe dintre ele au fost ridicate de către familie şi, la cererea familiilor, au rămas unele cazuri care vor fi ridicate mâine-poimâine, în funcţie de dorinţa familiei şi de pregătirile lor”, a spus Salem Abdu.

El a precizat că la procedura de identificare au participat opt medici legişti, dintre care cinci români şi trei din Muntenegru.
Potrivit lui Salem Abdu, echipa de medici legişti a lucrat aproximativ cinci ore.
Întrebat despre starea în care erau cadavrele, acestea a răspuns că toate prezintă politraumatisme şi leziuni grave.
„Dar aceasta nu ne-a împiedicat să le identificăm pe toate şi procedura a fost încheiată cu succes”, a spus Salem Abdu.

lumanariÎntrebat dacă la identificarea cadavrelor au fost solicitat ajutorul rudelor, Salem Abdu a aratăt că în această etapă contribuţia familiei a fost esenţială.
Medicul legist a adăugat că până la anunţul său au fost eliberate majoritatea certificatelor de deces, celelalte fiind în curs de redactare, documentele urmând să fie eliberate până miercuri dimineaţă.
Răspunzând unei întrebări, el a menţionat că la INML mai sunt cinci cadavre.

Unii dintre reprezentanţii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Muntenegru organizau, la momentul anunţului lui Salem Abdu, transportul victimelor pentru miercuri dimineaţă.
Trupurile celor 18 persoane care şi-au piedut viaţa în accidentul din Muntenegru au fost aduse, marţi seară, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), pentru identificare.

Familiile celor decedaţi, alături de colegi şi prieteni ai acestora, au sosit în cursul serii la INML, majoritatea preferând să nu facă declaraţii presei.

Unii dintre cei care au venit la INML au declarat, totuşi, la intrare, că au aflat despre accident de la televizor şi că, ulterior, au primit informaţii de la autorităţile române.
Şase dintre victimele decedate au fost deja, practic, identificate în Muntenegru, dar a trebuit să fie aduse la INML pentru îndeplinirea formalităţilor.

Trupurile celor 18 persoane au fost aduse din Muntenegru cu o aeronavă, care a aterizat la Baza Aeriană 90 Otopeni. La această bază aeriană a avut loc o slujbă religioasă, în prezenţa premierului şi a miniştrilor Corlăţean şi Duşa şi a unor rude ale celor decedaţi, venite cu un autocar.
Nouă dintre victime sunt din Capitală, cinci din judeţul Argeş, două din Timiş şi câte una din Ilfov şi Cluj, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.

Printre cei decedaţi se numără şoferul aflat la volanul autocarului – angajat al Serviciului de Logistică din Poliţiei Capitalei, care lucra din septembrie 2012 şi la firma care a transportat turiştii în Muntenegru.
Familiile persoanelor decedate în accidentul produs în Muntenegru au fost anunţate marţi de echipe mixte formate din poliţişti şi psihologi.

Miercuri este zi de doliu naţional pentru victimele din Muntenegru, urmând să aibă loc şi o slujbă de pomenire a celor decedaţi la Catedrala Patriarhală, de la ora 10.30.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în jurul orei 18.00 ora României, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

 Autocarul românesc implicat în tragedia din Muntenegru nu poate fi scos din râpă, din cauza terenului extrem de dificil informează autoritățile muntenegrene.

Florin Dorobăţ, unul dintre supravieţuitorii tragicului accident în care şi-au pierdut viaţa 18 români, a rememorat, clipele de groază petrecute duminică seara.

„Șoferul mergea foarte repede, a încercat să depășească un autoturism. A intrat în balansare, era să se dea peste cap, după care s-a răsturnat peste parapetele viaductului. Autobuzul a căzut peste o stâncă și s-au spart geamurile, iar noi, mulți dintre cei care am supraviețuit, am fost aruncați prin aceste geamuri. Mulți cetățeni obișnuiți au participat la operațiunea de salvare, după care ne-au dus 50 de kilometri, cu propriile mașini, până la spital. Soția era lângă mine și am luat-o de mână. S-a dat autocarul o dată peste cap, după care s-a rupt filmul. M-am trezit pe burtă la pâmânt, norocul nostru a fost că am fost aruncați din mașină. Soția s-a ales doar cu o întindere de ligamente și câteva vânătăi”, povesteşte românul.

SURSA: http://www.realitatea.net

Recomandările redacției