Ultima etapă a sezonului regular a adus rezultate foarte slabe pentru echipele din județul nostru, angrenate în partidele din Seria 8 al celui de-al treilea eșalon al fotbalului românesc. În afara remizei scoase de cei de la Progresul Pecica în deplasare la Dudeștii Vechi, celelalte trei echipe (Șoimii Lipova a stat) au înregistrat înfrângeri pe linie.

Dacă victoria Dumbrăviței la Curtici e un rezultat care se înscrie în parametrii normali (în ciuda rezultatelor bune ale „grănicerilor“ din această primăvară), de-a dreptul șocantă a fost înfrângerea Crișului pe teren propriu cu Avântul Periam. Lanterna roșie a clasamentului a reușit să câștige primul ei meci din acest sezon, pe terenul unei echipe care la finalul iernii se afla în luptă directă pentru primul loc. Faptul că de la Chișineu-Criș au plecat câțiva jucători importanți și nu au venit întăriri pe măsură nu poate să fie însă o justificare pentru înfrângerile pe propriul teren, cu ultimele două clasate, înregistrate de cei de la Criș de la reluarea sezonului.

În sfârșit, Gloria Lunca-Teuz Cermei a cedat pe teren propriu în fața liderului, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, deranjant fiind nu eșecul ci proporțiile sale, 1-5. Iată în continuare câteva amănunte de la fiecare partidă:

Crișul Chișineu Criș – Avânul Periam 0-1 (0-1)

Crișul a dominat clar începutul meciului, a ratat câteva ocazii dar oaspeții au marcat prin Mînecan în minutul 22 dintr-o fază care nu anunța nimic. Restul partidei s-a desfășurat pe aceleași coordonate, cu gazdele ratând și cei de la Periam ieșind din când în când pe contraatac însă nu s-a mai marcat.

Crișul: Blaga – Pașcalău, Sabău, Nistor – Clej, Susan, Tănase, Siminic – Mâneran, Pașcalău, Ciubotariu. Au mai jucat: Peter, Ciornei, Haloș. Antrenor: Adrian Abrudean

Gloria Lunca-Teuz Cermei – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-5 (0-4)

Meci fără istoric. Liderul a deschis scorul în primul minut iar la capătul primei jumătăți de oră a rezolvat practic ecuația meciului cu alte două goluri. La pauză era 0-4 și imediat după reluare Ghiroda a mai înscris o dată, tocmai pentru a nu le lăsa timp gazdelor să prindă curaj. Piț a înscris golul de onoare al Cermeiului în minutul 86.

Cermei: Creța – Bortiș, Iuga, Piț, Ursoi – S. Popa, Salka, Lazăr – Vlad. D. Popa, Șimăndan. Au mai jucat: Clipotă, Mateucă, Blickling, Stoianovici, Gruiescu. Antrenor: Flavius Moisă

Frontiera Curtici – CSC Dumbrăvița 1-3 (0-0)

Gazdele au rezistat onorabil în fața Dumbrăviței. A fost egalitate la pauză apoi, chiar dacă bănățenii au marcat imediat după reluare meciul a continuat să stea sub semnul echilibrului când favoriții s-au desprins în urma unui penalty. În prelungiri ambele echipei au mai marcat câte o dată, pentru Frontiera punctând Avrămuțiu în minutul 90+2.

Curtici: Mucha – Cleuța, Calvin, Gligor, Popescu – Varga, Coșa – Avrămuțiu, Prică, Andrieș – Burlă. Au mai jucat: Lolea, Morar, Ciupuligă. Antrernor: Radu Anca

Pobeda Star Bisnov – Progresul Pecica 0-0

Oaspeții au jucat mai bine de o repriză în 10 oameni după ce Borcea a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Pecica: Zamfir – Tugulescu, Dobre, Wild, T. Bodri – Borcea, Mitre, Oancia, Onișor – Bozian, Răchită. Au mai jucat: Tambor, Moraru. Antrenor: Bogdan Bozian

Clasamentul final al sezonului regular se prezintă astfel:

Cea de-a doua fază a campionatului va începe chiar week-end-ul viitor, cu următoarele partide:

Play-off:

  • CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Șoimii Lipova
  • CSC Dumbrăvița – Crișul Chișineu Criș

Play-out

  • Gloria Lunca-Teuz Cermei – Avântul Periam
  • Pobeda Star Bisnov – Frontiera Curtici
  • Progresul Pecica stă

(foto: facebook/ACS-Progresul-Pecica)

Recomandările redacției