Aradul este amfitrionul celei de a III-a ediție a Zilelor Culturii Austriece la Arad și de această dată, evenimentul este dedicat femeilor din societate, cultură și știință.
Organizate anul acesta pentru a treia oară de către Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac la București și cu Asociația Culturală Musikforum Europa sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei la București și al Consulatului  Austriei la Timi­șoara, Zilele Culturii Austriece la Arad întrunesc o serie de manifestări culturale deosebite.
Titlul edției din acest an este „Femeia în societate, cultură și știință”, aceasta fiind subiectul pe care se concentrează politicile culturale externe promovate de către Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria anul acesta.
În deschiderea Zilelor Culturii Austriece la Arad a fost prezent Excelența Sa Gerhard Reiweger Ambasador al Republicii Austria la București și Excelența Sa  Vasile Onofrei, consul al Republicii Austria la Timișoara.
Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria și-a propus prin urmare să promoveze și mai puternic filmele regizate de femei. Festivalul „Tricky Women” din Viena este singurul festival de film dedicat în exclusivitate filmului animat regizat de femei, având loc în preaj­ma Zilei Internaționale a Femeii.
Între invitații ediției din acest an la Zilelor Culturii Austriece la Arad se regăsește și Ingrid Gaier, una dintre artistele realizatoare de filme de animație de scurt metraj, prezentate în cadrul Festivalului „Tricky Women”.
Astfel, luni, 7 noiembrie, la Consiliul Județean a avut loc deschiderea oficială a evenimentului urmată de o conferință pe tema femeilor din societate, cultură și știință. Evenimentul le-a avut în centru pe Teresa Indjein, director general pentru Politici Culturale la Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe, Austria și Ines Stilling, director general pentru Problemele Femeilor și Egalitate de Gen la Ministerul Federal al Sănătăţii şi Problemelor Femeilor, Austria.
Ziua dedicată acestui gen de film este marți, 8 noiembrie. Pu­blicul va avea oportunitatea să asiste la proiecția unora dintre cele mai apreciate filme din cadrul acestui festival de film vienez.
Cu ocazia aniversării a 70 de ani de viață a laureatei austriece a Premiului Nobel pentru Literatură, Elfriede Jelinek, va avea loc miercuri, 9 noiembrie, proiecția ecranizării romanului omonim al acesteia. „Pianista” este unul dintre cele mai apreciate filme din istoria cinema-ului austriac recent. Cunoscutul critic de film român, Irina Margareta Nistor, va face o scurtă introducere înainte de vizionare.

Recomandările redacției