Dacă până în seara zilei de 22 decembrie, Aradul ridicat hotărât împotriva dictaturii nu a avut nicio victimă, după a urmat perioada de violențe, de presiuni, de vărsare de sânge.
Revoluționarii cuceriseră Palatul Administrativ – fostul Comitet judeţean de partid, după multă stăruință, dar fără violență.
Ofițerul (n.a cu grad de maior) Neculai Diaconescu fusese chemat după orele serii în biroul primei secretare, Elena Pugna, unde se afla Comandamentul de coordonare în fruntea căruia se instalase secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei. Neculai Diaconescu deținea atunci funcţia de şef de Stat Major al Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Radna-Lipova şi a fost trimis la Arad cu un detaşament de 1.100 de studenţi „TR” şi 7 TAB-uri, pentru a întări dispozitivul de apărare în faţa fostului Comitet judeţean de partid.
Ilie Matei a dat ordin maiorului Eugen Bădălan să fie împrăştiaţi şi lichidaţi în acea noapte, toţi rebelii arădeni care nu au părăsit piaţa . „Manifestanţii să fie împrăştiaţi cu patul armelor şi cu baioneta“ – au fost vorbele acestuia.
Sarcina de execuție criminală i-a revenit ofițerului Neculai Diaconescu, care deţinea cea mai puternică forţă militară din piaţă la acel moment. Diaconescu a ținut însă cu manifestanții. Revoluționarul Valentin Voicilă i s-a adresat imediat după primirea ordinului: „Nu uitaţi că armata e cu noi! Şi dumneavoastră sunteţi din sângele poporului nostru!”. După aceste cuvinte, Neculai Diaconescu nu s-a mai subordonat maiorului Bădălan şi nici secretarului C.C. al P.C.R. Ilie Matei”. A fost neexecutare de odin, o decizie care a salvat vieți. „Ofițerul de la Unitatea Militară Gai, Aristică Popescu și Nicolai Diaconescu de la Lipova nu au executat ordinele. Am aflat după Revoluție, că Diaconescu nu a fost de acord ca noi să fim omorâți și băgați în saci. Stăteam în beznă, cu lumânări de la Mănăstirea Gai și era o terioare teribilă. Cântam și ne rugam. Eram aproximativ 80 de oameni, atât a mai rămas după acea zi de 21. S-a cântat «Hora Unirii» și am strigat «Trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească», pentru că Ceaușescu ne-a numit «huligani»și iredentiști – adică noi vrem să rupem România.“, a povestit Valentin Voicilă, lider al Revoluției la Arad.
Secretarii de partid au plecat cu armata în UM.01380 din Cetate, cerând protecţie acesteia. În cele din urmă, cei 14 membri ai Comitetului de demonstraţie, devenit Comitetul F.D.R. din Arad s-au întâlnit cu foşti secretari ai Comitetului judeţean de partid în sala 63 a Consiliului Județean. Aceștia din urmă îi sfidau, deși pierduseră. Valentin Voicilă fusese ales preşedinte al Comitetului Frontului Democratic Român și Onofrei Dănilă şi Mircea Crişan – vicepreşedinţi. „După-masă, când era încă lumină s-a ținut prima ședință, în sala 66, unde și în imaginile imortalizare se vede sfidarea cu care am fost tratați de către comuniști“, povestește Attila Duka.
Sosirea generalilor și începerea violențelor
Revoluționarii, împreună cu alți manifestanţi au rămas în 22 decembrie, seara și noaptea pe baricade. Primii martiri în Arad au căzut răpuși după fuga lui Ceauşescu, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. „De la orele serii spre noapte a început să se tragă. În piața Revoluției mai erau oameni, pe care noi i-am rugat să se retragă, să se adăpostească. Practic, după ce părea că am câștigat, după ce toată lumea s-a bucurat – se dorea mazilirea noastră“, a spus revoluționarul Iosif Attila Duka, reprezentantul Fundației Revoluției din Decembrie 1989 Arad.
În 22 decembrie, în jurul orei 19 au venit generalii Constantin Nuţă (60 de ani) şi Velicu Mihalea (54 de ani) trimişi conform mărturiilor de Nicolae Ceauşescu, să constrângă revoluționarii și să înăbușe acțiunile acestora. Aceștia fuseseră înainte la Timișoara. În orașul de pe Bega fuseseră răpuși zeci de manifestanți, cadavrele lor fiind preluate și şi incinerate la crematoriul Cenuşa.
Cei doi generali au condus acţiunea de reprimare a manifestaţiilor din Arad, soldată cu moartea a 19 persoane. Aradul a fost teatrul de desfășurare a unor ample acțiuni de diversiune psihologică, menite să amplifice haosul și să intimideze populația.
Întrunirea din sala 66
Brad de Crăciun ridicat în piața Revoluției
