Întotdeauna Zilele Șepreușului sunt unele dintre cele mai reușite sărbători din județul nostru. Și nu exagerăm cu nimic când spunem acest lucru. Cum a trecut pandemia, unii primari mai inimoși și, de ce nu, mai gospodari, din respect pentru cetățeni au organizat acele activități culturale tradiționale.

După cum spuneam, pandemia i-a izolat timp de doi ani. Era necesară această întâlnire între cetățeni pentru a mai uita prin ce au trecut și de a-și mai zice ofurile unul altuia.

În cele două zile de pârjol de căldură, de multe ori ți se părea că nu mai ai aer de respirat, dar și așa șepreușenii și cei din localitățile din jur au venit la aceste activități culturale în pâlcuri. Sâmbătă seara a fost plin tot locul acela din jurul terenului de sport. La începutul activității, ca de obicei a fost oficiată o rugăciune de către preotul paroh, după care primarul Ioan Pintean și vicele Ioan Morgoci le-au urat bun venit oamenilor „la petrecerea organizată pentru dumneavoastră. Să uităm tot ce a fost rău și greu și timp de câteva ore în cele două zile de spectacole să vă simțiți bine“, a spus primarul Ioan Pintean.

În continuare a urmat prezentatoarea de excepție Nicoleta Pavel. Deschiderea s-a făcut sâmbătă, la ora 15,00. Deși la început au fost mici probleme în ce privește curentul, în puțin timp a sosit echipa de intervenție de la Enel care a remediat în timp record problemele tehnice. Astfel că s-a intrat în normalitate.

În deschidere pe scenă au urcat dansatorii de la Apateu cu instructorul Botoș, urmat de Adrian Gancea cu formația sa. După aceea a urmat renumita cântăreață de muzică populară Simona Costin cu Ionuț Mateș și Cornel de la Chișcău, care au fost așteptați de public. Au urmat apoi Andrei Corb, Violeta Gherman și Roxana Gudiu, veniți din zona folclorică a Bihorului, foarte îndrăgită în aceste locuri.

Seara și-au făcut prezența domnul Iustin Cionca, președintele CJ Arad și domnul Răzvan Cadar, vicepreședinte al CJA, care au fost rugați de edilii comunei să ia cuvântul. Domnul Cadar după ce a salutat publicul a spus: „Suntem alături de comuna dumneavoastră, care s-a înscris în programul Anghel Saligny și a obținut o finanțare de 22 milioane de lei pentru a realiza drumul spre Satu Nou. De asemenea se vor realiza și canalizări în comuna dumneavoastră“. A urmat apoi președintele Iustin Cionca care a spus, după ce a salutat publicul „Sunt mai bine de doi ani de când nu ne-am văzut. Suntem alături de dumneavoastră într-un parteneriat cinstit și corect și vreau să vă felicit pentru că la ultimul recensământ comunitatea dumneavoastră a înregistrat o creștere de 400 de locuitori față de ultimele date oficiale“.

După încheierea acestor cuvântări, primarul Pintean le-a mulțumit pentru cele spuse.

Duminică – altă zi de foc, dar și plină de activități culturale și nu numai. Ziua a debutat cu activități sportive. Cuvântul de prezentare l-a avut Radu Moș însoțit de invitații lui de muzică populară: Alina Vlad și Lena Miclăuș și frații Marișca, Diana Mihuț, Bebe Dragomir și Mile Paven. Să nu uităm că la acest adevărat foc de căldură, oamenii s-au răcorit cu înghețata de Sintea Mare. Era tare bună pentru că s-au format cozi imense de oameni așteptând să le vină rândul.

Seara s-a încheiat apoteotic cu un foarte așteptat și spectaculos foc de artificii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției