După zece zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei.

Oraşe din nord-estul Ucrainei, atacate sâmbătă

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o8:24 Oraşele Sumî şi Lebedin din nord-estul Ucrainei au continuat să se afle sub atacurile ruseşti sâmbătă, a declarat şeful administraţiei regionale din Sumî, Dmitro Jiviţki, pe contul său de Telegram.

Avioane ruseşti au distrus sâmbătă un depozit pentru alimente, materiale de construcţii şi o parcare, a relatat Jivițki, potrivit dpa, prelutaă de Agerpres. O termocentrală care furniza şi energie electrică a fost distrusă vineri.

Forţele ruse încearcă să preia controlul capitalei ucrainene Kiev şi a oraşului Harkov, dar şi al altor teritorii-cheie în întreaga ţară. Sistemul de încălzire nu mai funcţionează în întregul oraş Ohtîrka, situat între cele două oraşe, iar în unele locuri apa şi electricitatea au fost oprite.

„Ce pot spune, Ohtîrka este parţial distrusă”, a scris Jiviţki. 70 de militari ucraineni au fost ucişi aici marţi într-un atac cu rachetă.

Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.

Ambasada Kievului în SUA: 3.000 de americani vor să lupte în Ucraina

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o8:00 Aproximativ 3.000 de americani s-au oferit voluntari să lupte în Ucraina, a declarat un reprezentant al ambasadei ucrainene la Washington pentru Voice of America, potrivit BBC.

În urmă cu câteva zile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat la 16.000 numărul voluntarilor străini care s-au oferit să lupte pentru Ucraina. 

Țările occidentale au anunțat că nu trimit trupe în Ucraina și, de asemenea, au refuzat să se implice cu aviația pentru a impune no-fly zone deasupra Ucrainei, pentru a nu intra într-un conflict direct cu Rusia. În schimb, au furnizat armament și echipamente militare Ucrainei, au participat cu sprijin financiar și au impus sancțiuni economice dure Rusiei.

Discuție telefonică Zelenski – Biden

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o7:12 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat duminică la primele ore că a vorbit din nou la telefon cu omologul său american, Joe Biden, pentru a discuta despre sprijinul financiar american pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei.

„În cadrul unui dialog permanent, am avut o nouă conversaţie cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite). Ordinea de zi a inclus probleme de securitate, sprijinul financiar pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.

Și Casa Albă a anunțat convorbirea telefonică dintre cei doi șefi de stat, arătând că Joe Biden a apreciat decizia Visa și Mastercard de a-și suspenda serviciile în Rusia.

„În mod deosebit, (președintele Biden) a aprecia decizia din această seară a Visa și Mastercard de a suspenda serviciile în Rusia”, potrivit unui comunicat al casei Albe.

„Președintele Biden a mai spus că administrația sa va crește asistența umanitară și economică pentru Ucraina și lucrează îndeaproape cu Congresul pentru a obține fonduri suplimentare”, se mai arată în comunicat.

Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o7:00 Rusia este pe cale „să realizeze costul real al războiului” în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie „constructive”, a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak.

Intervievat la Lvov (Ucraina) de cotidianul canadian The Globe and Mail, Mihailo Podoliak, prezentat ca un colaborator apropiat al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi sancţiunilor internaţionale.

„La începutul războiului, (ruşii) insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei”, a spus Mihailo Podoliak, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive”, a adăugat responsabilul care a participat la primele două runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina la frontiera cu Belarus.

A treia rundă de discuţii urmează să aibă loc luni, potrivit delegaţiei ucrainene.

Ruşii „au pierdut cantităţi importante de echipamente şi de personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează”, a subliniat el.

Mihailo Podoliak a reiterat cererea de a instaura o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei refuzată de NATO, ceea ce a provocat o reacţie puternică din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, reproşând Alianţei Nord-Atlantice că a dat „undă verde pentru continuarea bombardamentelor”.

Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu discute detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii „însemnate” pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.

Visa și Mastercard își suspendă operațiunile din Rusia

ACTUALIZARE 6 MARTIE, ORA o1:00 În câteva zile, rușii nu-și vor mai putea folosi cardurile bancare. Visa și Mastercard au anunțat sâmbătă seară că suspendă toate operațiunile în Rusia. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai putea folosi nici măcar automatele bancare, nu vor mai putea face plăți online și vor fi nevoiți să retragă banii de la ghișeu, ca în urmă cu câteva decenii.

Sursa: digi24.ro

Recomandările redacției