primar Simand2014Ca în fiecare an, și anul acesta administrația comunei va organiza sărbătoarea numită tradițional „Ziua comunei Șimand“.
Deosebit la ediția din anul acesta va fi în primul rând data organizării.
După cum ne spunea primarul comunei Șimand, Florin Dema anul acesta „Ziua comunei Șimand“ va fi duminică, 13 iulie.
„De anul acesta am schimbat data ținerii acestei sărbători, în sensul că am fixat-o pentru mijlocul lunii lui cuptor, adică pe 13 iulie. Aceasta deoarece, până acum sărbătoarea fiind în septembrie, mereu vremea rea ne-a făcut să restrângem unele numere din program sau le-a îngreunat iar consătenii mei au ezitat să participe. Ne dorim din tot sufletul ca această ediție organizată în mijloc de iulie să fie cu noroc, adică cu vreme bună deoarece, așa după cum se știe vom avea un program variat și spectaculos, cu manifestări cultural-folclorice și sportive deo­sebite, cum a fost și în anii anteriori și la ea îi invităm să participe absolut pe toți șimăndanii, pe fiii comunei și pe toți oaspeții lor“ – ne spunea inimosul primar din Șimand.

Recomandările redacției