Data de 15 ianuarie a fost stabilită, din anul 2010, ca zi a Culturii Naționale. Alegerea nu a fost întâmplătoare, fiind și ziua în care s-a născut poetul nepereche Mihai Eminescu. Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ va organiza cu acest prilej manifestarea „15 Ianuarie –Ziua Culturii Naționale“. Publicul va avea parte de o inedită expoziție de fotografie intitulată „Dor de Eminescu“, care va fi prezentată de către prof. dr. Virgil Jireghie. Prof.univ.dr. Marius Grec va susține prelegerea „Vasile Goldiș –exeget al operei lui Mihai Eminescu “. Apoi, Florina Noemi Szentesi va recita o serie de poezii din opera eminesciană. De asemenea și scriitorul Ioan Slavici, născut pe data de 18 ianuarie va fi omagiat. Vor fi expuse fotografii realizate în timpul filmărilor scenelor din „Pădureanca“, după nuvela marelui prozator, într-o prezentare a prof. Horia Truță. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, 2020, începând cu ora 12,00, în Sala Astra a Bibliotecii Județene „ Alexandru D. Xenopol“ Arad. De asemenea, deja tradiționala„Șezătoare literară“ din fiecare miercuri, va avea un caracter special. Astfel, începând cu ora 17,00 , la Sala Centenar, vor fi evocați câțiva dintre marii noștri scriitori : Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ioan Slavici. Actrița Giorgiana – Elena Popan va susține un recital de poezie. Seara se va încheia cu o invitată special, în persoana doamnei Melania Doina Arghezi, care va depăna pentru public câteva amintiri cu personalități marcante ale literaturii române.
Sport 30
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »