De Ziua Culturii Naționale și în ziua când se împlinesc 171 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, adică pe 15 ianuarie 2021, Centrul Municipal de Cultură Arad va organiza, online, un eveniment omagial dedicat poetului.

Astfel, de la ora 20.00, la adresele www.cmcarad.ro/video

www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturăArad

www.facebook.com/MuzeulPreparandiei

www.facebook.com/CinematografGrădiște

va fi postată înregistrarea unui spectcol de muzică clasică și poezie care îi va avea ca protagoniști pe Angela Petrean Varjasi și Zoltan Lovas, actori la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, precum și pe soprana Amalia Preda. Acompaniamentul va fi asigurat de Corneliu Holhoș. Actorii vor recita din opera lui Mihai Eminescu.

Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă în 16 noiembrie 2010, ca Zi a Culturii Naţionale, fiind ziua care reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889).

Şi în alte ţări europene, Ziua Culturii Naţionale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte.

Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.

Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Recomandările redacției