De Ziua Femeii, la inițiativa Primăriei Comunei Păuliș, a Școlii Gimnaziale, a Căminului Cultural în sala de festivitati din cadrul Primăriei a fost organizată o activitate frumoasă și interesantă. Activitatea cultural-educativ-artistică a debutat cu un cuvânt din partea primarului și a viceprimarului comunei, despre semnificația Zilei Femeii.

Au fost făcute aprecieri la adresa muncii tuturor doamnelor, a mamelor în special.
„Vă apreciem munca și eforturile depuse pentru binele și prosperitatea familiilor pentru comunitate. Conştientizăm faptul că greul vieţii din familie, răspunderea pentru creşterea copiilor, pregătirea și susţinerea familiei apasă pe umerii unei femei, a unei mame. Astăzi ca e ziua voastră nutrim sentimente de profund respect, de tărie sufletească și spirituală faţă de voi care ne sunteti alături, vă apreciem, vă stimăm, suntem alături de voi, la bine și la rău. Le dorim multă sănătate, fericire, success în activitatea pe care o desfăşoară“ a spus printre altele primarul Petru Nicoară.
În continuare s-a desfășurat un mic program, fiecare punct fiind un mic ritual cu simbolistică aparte. „Copiii școlari din clasa întâi, sub directa coordonare a învațătoarei Melinda Bardi au prezentat în fața celor prezenți – părinti, cadre didactice, reprezentanți ai Primăriei – un frumos program artistic dedicat Zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii. Mai apoi micii elevi au fost felicitați pentru recitări și pentru cantecele interpretate,  urăndu-li-se sănătate și spor la învățătură“ au precizat reprezentanții organizatorilor acestei activități.
La final mămicile au primit flori iar micii elevi prăjituri, ciocolată și alte dulciuri.     (F.B.)

Recomandările redacției