drapelArădenii sunt aşteptaţi la manifestările dedicate Zilei Drapelului Naţional, ce se vor desfăşura timp de două zile. Mâine, în ajunul sărbătorii, de la 19.00, Drapelul Naţional va fi coborât, pentru a fi dus la Catedrala „Sfânta Treime”. Joi, între  8.15 – 08.45 se va face sfinţirea drapelului la catedrala „Sfânta Treime”, acesta urmând să fie dus înapoi la Palatul Administrativ.

De la ora 9.00 va începe ceremonialul de înălţare a Drapelului României, ce cuprinde prezentarea onorului de către garda de onoare, salutul drapelului de luptă şi momentul intonării Imnului Naţional. Muzeograful Bogdan Ivaşcu va ţine o alocuţiune legată de însemnătatea zilei, după care va urma slujba religioasă. La ora 9.40, Drapelul României va fi înălţat pe catarg, manifestarea urmând să se încheie cu defilarea gărzii de onoare a Garnizoanei Arad. Programul manifestării a fost anunţat de Instituţia Prefectului.

Recomandările redacției