zi eroi ChCr 2013Ca în fiecare an, Ziua Eroilor a fost marcată la Chișineu-Criș așa cum se cuvine, printr-un amplu ceremonial religios și militar, derulat la Monumentul Eroilor. Ziua Eroilor se ține, după cum a stabilit Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în aceeași zi cu sărbătoarea Înălțării Domnului, cunoscută în popor ca Ispas.
După parada plutonului de Pompieri Militari a urmat slujba religioasă oficiată de înalte fețe preotești și cuvântul primului edil.
Gheorghe Burdan, primarul orașului Chișineu-Criș a făcut referire la înaltele calități morale ale poporului nostru și a subliniat eforturile pe care le face în aceste momente aparte și implicarea deosebită a concetățenilor săi în acest efort general. În final a subliniat componenta morală, elogiind „jertfa eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apă­ra­rea Patriei și reîntregirea neamului românesc“.
Evenimentul a culminat cu depuneri de coroane de flori de către oficialitățile locale: Primăria orașului, reprezentanți ai instituțiilor publice precum: Tribunalul, Judecătoria, Jandarmeria, Poliția, Liceul Teoretic „M. Veliciu”, Liceul Tehnologic, reprezentanți ai partidelor politice dar și reprezentanți ai firmelor private din oraș: SC Universal SRL, SC Maschio Gaspardo Romania SRL, Banca Transilvania, Banca Raiffeisen, Cooperativa de Consum, Coope­rativa Meștesugărească. Depunerile s-au făcut pe acordurile melodice interpretate de Fanfara Militară.

Recomandările redacției