Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor a fost marcată și la Penitenciarul Arad – Secția Exterioară. În data de 25 noiembrie, specialiștii asistenți sociali din cadrul Sectorului de Reintegrare Socială, sprijiniți de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, au desfășurat o activitate de conștientizare, în rândul femeilor private de libertate.

Evenimentul s-a desfășurat cu ajutorul Mihaelei Codreanu, șef serviciu Intervenție în Regim de Urgență pentru Abuz, Neglijare și Violență Domestică, iar scopul principal a fost prevenirea abuzurilor în familie, în special asupra femeilor, demontarea prejudecăților privind violența domestică, precum și promovarea serviciilor sociale de suport existente la nivel de comunitate.

Recomandările redacției