Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad au organizat evenimentul intitulat „Porţi Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile. La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au stabilit desfăşurarea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a zilei Europene a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce modul de funcţionare a justiţiei în atenţia publicului european. Justiţia civilă reprezintă soluţionarea litigiilor de vecinătate, de succesiune, de fond funciar, nerespectări de contracte, neînţelegeri familiale, sau neînţelegeri la locul de muncă. Toate aceste litigii reprezintă aproximativ 80% din litigiile din România.
Vineri, cele două instanţe au primit aproximativ 300 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a instanţelor de judecată. Principalii vizitatori ai celor două instanţe au fost elevi de la mai multe şcoli din Municipiul Arad şi anume: clasa a XI – a „E” şi clasa a X – a „F” din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad; clasa a XII –a „B” şi clasa a XI – a „D” din cadrul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad şi clasele a XI – a „E” şi a XII – a „D” din cadrul Colegiului Naţional „Vasile Goldiş” Arad, precum şi studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad şi studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad.
În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, elevi ai clasei a XI – a „E” din cadrul Colegiului au simulat un proces penal. Tot cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, în data de 26.10.2017, Tribunalul Arad a fost gazda deschiderii celei de-a VI – a ediţii a Festivalului Internaţional de Poveşti „Magia Cuvântului”. Astfel, începând cu ora 18,00, în Sala Festivă a Tribunalului Arad a avut loc spectacolul „Poveşti de înţelepciune şi dreptate”, destinat tuturor vârstelor.
Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea, de a aduce justiţia mai aproape de cetăţeni şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul.