Despărțirea dintre Șoimii Pâncota și Ionuț Popa s-a oficializat odată cu numirea unui nou antrenor pe banca tehnică. „Mister” a ieșit din scenă cu niște acuzații dure la adresa jucătorilor săi, făcându-i nesimțiți și escroci după derby-ul cu UTA pierdut cu 2-0, condiții în care era grea o continuare a colaborării între părți.
În acest weekend, dar și ieri dimineață, Pavel Piroș, care – de altfel – s-a învârtit în cercuri importante odată cu participarea la amicalul de gală de la Cluj, dintre România și Spania, a negociat cu mai mulți antrenori (din informațiile noastre – Constantin Schu­- macher, Adrian Iencsi sau Sorin Bălu), dar s-a oprit la Zsolt Muzsnay. „E cu mine în mașină, la ora 15,30 îl voi prezenta echipei, iar apoi va conduce primul antrenament pe terenul din Pâncota. Va fi ajutat de Călin Petrică și Cristi Irimia, cred că am făcut alegerea potrivită după plecarea lui Ionuț Popa. Obiectivul e, bineînțeles, salvarea echipei de la retrogradare în urma play-outului”, ne-a mărturisit președintele „alb-negrilor” ieri, în jurul ore 13.
„Primul obiectiv este pregă-tirea meciului de la Brașov. Pe asta mă voi concentra încă de astăzi (n.a. ieri), sperând să mă familiarizez rapid și cu lotul de jucători. Sper ca și fotbaliștii să se obișnuiască rapid cu metodele mele de lucru, păstrând – totodată – ce a fost bun de la Ionuț Popa”, ne-a declarat și Muzsnay, care – printre altele – a fost și ajutorul lui Ionuț Popa la FC Bihor, în sezonul 2003-2004.
Zsolt Muzsnay (50 de ani) e născut la Cluj, iar cariera de fotbalist și-a împărțit-o între Universitatea Cluj, FC Bihor, Steaua, Fehervar (Ungaria), Antwerp (Belgia) și din nou FC Bihor. A pregătit echipa fanion a județului Bihor în sezonul 2003-2004, a fost secundul lui Cristiano Bergodi la CFR Cluj în Liga 1, iar apoi a coborât până în Liga  a IV-a, la Kinder Paleu. A promovat apoi cu Luceafărul Oradea în eșalonul trei, fiind demis de la conducerea acestei echipe înainte cu o etapă de terminarea turului acestei ediții de campionat, lăsând formația pe locul secund.

Recomandările redacției