torokCunoscutul alpinist arădean Zsolt Torok a plecat să cucerească vârful Everest, cel mai înalt vârf din lume, loc în care nu a ajuns până acum niciun român. Torok a pornit la drum împreună cu alţi doi români. Cei trei se aşteaptă să aibă parte de o expediţie dificilă, pentru că în Munţii Himalaya temperaturile pot ajunge şi la minus 30 de grade Celsius. În ceea ce priveşte costurile expediţiei, trebuie spus că fiecare alpinist a avut nevoie de aproximativ 40.000 de euro, pentru a-şi cumpăra echipamen­tele necesare, banii fiind obţinuţi din sponsorizări. „Se pare că am trecut testul de rezistenţă! Se pare că am reuşit să culeg «salatele din grădina ursului», am cules «merele de aur» din livada păzită, m-am întâlnit cu personajele din Micul Prinţ al lui Antoine de Saint-Exu­péry. Am recitat Luceafărul lui Eminescu în timp ce urcam versanţii, simţând cum îmi cresc aripi, am coborât în «văile adânci» de unde simţeam că umezeala, frigul îmi blochează neuronii, încheieturile. Pe la urmă din nou m-am ambiţionat iar voi nu m-aţi lăsat singur. Aţi fost alături de mine voi toţi cei care m-aţi încurajat, cei care m-aţi ajutat, cei care m-aţi sponsorizat, cei care mi-aţi ridicat moralul de fiecare dată când eram decepţionat. Am avut momente când eram aproape să renunţ dar mi-am adus aminte de voi, cei care aţi crezut şi credeţi în ceea ce fac şi mi s-a făcut ruşine. M-am scuturat şi am luat-o de la capăt. Sper ca acolo să mă întâlnesc cu vulpea care l-a învăţat pe micul prinţ cum e cu prietenia, sper ca Zeiţa Mama a Pământului să îmi fie aliată. Pe www.torok.ro veţi putea urmări expediţia spre cel mai înalt punct al planetei. Totodată îi doresc succes lui Teofil Vlad care va aborda Everestul pe partea Nordică, lui Justin Ionescu, care va aborda Everestul fără oxigen suplimentar, lui Horia Colibăşanu, care anul acesta va coborî cu schi­urile de pe Manaslu 8.163 m şi tot Horia cu Peter Hamor vor aborda o rută nouă pe acelaşi munte. Despre alte participări româneşti în expediţii himalayene nu am informaţii, astfel e posibil să fi scăpat ceva. Mult succes tuturor şi să ne vedem cu bine în cabanele din munţii noştri”, scria alpinistul, în urmă cu câteva zile, pe blogul său.
Zsolt Torok are la activ numeroase expediţii importante. În urmă cu doi ani, împreună cu Marius Gane, Aurel Sălăşan şi Teo Vlad a reuşit, în premieră pentru România, să urce Vârful Nanga Parbat, pe ruta Schell, faţa Rupal. Alpiniştii nu au folosit oxigen suplimentar sau şerpaşi, echipând ei singuri, integral, traseul, până la altitudinea 8.125 metri.  De menţionat că în momentul ascensiunii, românii au fost singuri pe munte.

Recomandările redacției