Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 31 de cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, Maroc, Egipt, Nepal și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două ansambluri rutiere.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean belarus, respectiv un bulgar, conducând două ansambluri rutiere înmatriculate în Lituania, respectiv Bulgaria. Unul dintre șoferi transporta diverse bunuri pentru o societate comercială din Germania, iar celălalt se deplasa fără încărcătură pe ruta România-Lituania.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un loc special amenajat în partea din față a semiremorcii (perete dublu) în total, 31 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, Maroc, Egipt, Nepal și Afganistan, intrați legal în țara noastră, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției