Agricultură

Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii, a murit la 76 de ani

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani. El a fost internat la Timișoara din cauza problemelor cardiace de care suferea, anunță Antena 3 CNN. Fostul ministru al Agriculturii s-a născut la 1 iulie 1949 în localitatea Sălciua din județul Alba, într-o familie de țărani ardeleni. Valeriu Tabără a copilărit pe Valea…

citește mai mult »

Înscrierea gospodăriilor în registrul agricol, obligatorie. În caz contrar, amenda poate ajunge la 1.500 de lei

Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Agricol, reamintește cetățenilor că au obligația legală de a declara, pentru înscrierea în Registrul Agricol al Municipiului Arad, datele privind gospodăriile care dețin terenuri agricole și silvice, după cum urmează: între 5 ianuarie și ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosință, clădirile și mijloacele de transport…

citește mai mult »

Focarele de pestă porcină din zona Fântânele au fost stinse

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad a declarat, in data de 22.04.2025, stinse cele două focare de pestă porcină africană care au evoluat în două gospodării din localitatea Fântânele. Cu data de mai sus, toate restricțiile stabilite în zona de protecție, respectiv de supraveghere (unde a fost inclusă și comuna Frumușeni) au fost ridicate.

citește mai mult »

A venit iepurașul pentru fermierii arădeni: s-au ridicat restricțiile privind mișcarea oilor și caprelor în județul nostru

Restricții ridicate pentru mișcarea oilor și caprelor în Județul Arad.          Conform unei Decizii a Comisiei Europene din data de 14 aprilie, Județul Arad a ieșit din zona suplimentară de restricții, instituită pentru limitarea răspândirii virusului pestei micilor rumegătoare, descoperit într-o exploatație din Județul Bihor. Astfel, restricțiile privind mișcarea oilor și caprelor vii din exploatații (ferme, stâne,…

citește mai mult »

România redevine grânarul Europei: pe primele locuri la cultivarea porumbului, floarea soarelui, grâu sau cartofi

România comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene în anul 2024: -La porumb boabe, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată și pe locul trei la producția realizată, după Franța și Polonia; -La floarea soarelui, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată și pe locul trei la producția realizată, după Ungaria și Franța; -La grâu,…

citește mai mult »

Fermierii arădeni sunt disperați și cer blocarea tuturor produselor din lapte care vin din Ungaria. Febra aftoasă ar...

Un milion de animale ar putea fi sacrificate dacă febra aftoasă care face ravagii în mai multe țări din Europa ajunge și în România. Fermierii fac apel la autorități pentru a înăspri măsurile de prevenție, astfel încât acest scenariu sumbru să nu devină realitate. Nici consumatorii nu ar rămâne neafectați, preţurilor la carne şi lapte s-ar putea dubla. Pentru prima dată…

citește mai mult »

Producția agricolă vegetală a scăzut anul trecut la toate culturile

Producția agricolă vegetală a scăzut anul trecut la toate culturile: cereale pentru boabe, plante uleioase, legume, cartofi și leguminoase pentru boabe, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică, conform Mediafax. Comparativ cu anul 2023, anul trecut s-a înregistrat o scădere a suprafețelor și a randamentelor (producția medie la hectar) la principalele culturi. Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe…

citește mai mult »

Febra aftoasă din Ungaria restricționează traficul de marfă dintre România și țara vecină

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că, în contextul confirmării recente pe teritoriul acestui stat a unui focar de febră aftoasă, va fi interzis traficul de camioane dinspre Ungaria înspre România care transportă animale vii (bovine, ovine, caprine, porcine, cai), precum şi furaje, paie pentru aşternut, compost, gunoi de grajd,…

citește mai mult »

Piețele din județul Arad rămân fără carne de miel chiar de Paște

Arădenii nu vor mai avea carne de miel pe masa de Paște. Pesta face ravagii în zootehnie. Oierii români sunt furioși că în cel mai important moment din an pentru afacerile lor nu vor putea să-și vândă mieii de Paște, pe piața europeană, din cauza restricțiilor impuse chiar de Comisia Europeană. Mai mult, în piețele din Arad și Bihor nu…

citește mai mult »

Sute de oi au fost ucise, după ce au luat Pesta Micilor Rumegătoare. Focarul a fost descoperit în...

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a informat luni după amiaza că în județul Bihor a fost confirmată apariția unui focar de Pesta Micilor Rumegătoare – o boală virală gravă, dar care nu afectează oamenii – la o fermă din Gepiu ce crește și vinde oi. Ca urmare, au fost ucise toate ovinele de la acea fermă, peste 600,…

citește mai mult »

Ajutor de 1.000 de euro pentru producătorii de legume în sere

Schema de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate în perioada 2024-2025 a fost aprobată, fondurile totale alocate acestui program fiind de 25 de milioane de euro. „Prin aprobarea acestui act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru…

citește mai mult »

Condiții optime pentru lucrările agricole de toamnă

Lucrările de sezon în agricultură se vor putea efectua în condiţii optime în majoritatea zonelor agricole, întrucât rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 centimetri (ogor) se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în cea mai mare parte a ţării, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada sfârșitul lunii octombrie….

citește mai mult »

Recomandările redacției