Un accident rutier s-a produs astăzi, 5 noiembrie, între localitățile Beliu și Comănești, din județul Arad. În eveniment a fost implicat un autoturism.

La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș, care intervin cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

De asemenea, la locul accidentului a fost trimisă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Intervenția este în desfășurare. Deocamdată, autoritățile nu au comunicat informații despre eventuale victime sau despre circumstanțele producerii accidentului.

Update

În urma accidentului a rezultat o victimă neîncarcerată, aflată în stare de inconștiență, însă cu semne vitale prezente. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani.

Victima a fost preluată de echipajul medical SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției