Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Curtici au depistat şase palestinieni, care au incercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false.
La Punctul de Frontieră Curtici, s-au prezentat la controlul de frontieră, călătorind ca pasageri într-un tren internaţional care circula pe relaţia Bucureşti-Viena, şase persoane (doi adulţi şi patru minori) care s-au legitimat cu permise de rezidenţă permanentă în Danemarca. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permiselor de rezidenţă prezentate, motiv pentru care persoanele în cauză au fost conduse la sediul P.F. pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că documentele prezentate la control sunt false. Din cercetări a rezultat că persoanele în cauză sunt palestinieni, cu vârste cuprinse între 12 si 55 ani, care au intrat legal in România. Aceştia au declarat că au hotărât să plece în Suedia, iar documentele respective le-au primit prin poștă de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc.
„Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv pentru fals privind identitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.
(C.G.)
Şase palestinieni au fost prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa
Recomandările redacției
Sport 19
Campionii Aradului la pentatlon, în top 10 la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, desfășurată la Râmnicu Vâlcea
citește mai mult »
Actualitate 18
Peste jumătate dintre cei care muncesc în alte țări nu vin acasă de Paști: doar în vestul țării unu din șapte copii nu au părinții lângă ei
citește mai mult »
Actualitate 14
Două delegații din China în vizită la Consiliul Județean Arad
citește mai mult »
A1 21
Violența în școli: 13 fapte penale, în doar trei luni
citește mai mult »
Actualitate 14
În trei luni, deficitul bugetar a ajuns la 2,06% din PIB
citește mai mult »
A1 19
ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial
citește mai mult »
A1 33
Scade numărul morților și răniților pe șoselele din Arad
citește mai mult »
Actualitate 36
Atenție la calitatea micilor pentru a nu ajunge de la bal la spital
citește mai mult »
Actualitate 22
Au găsit lapte și produse lactate…subțiate și au dat amenzi de peste 700.000 de lei
citește mai mult »