(urmare)

Tot între timp, primarul îi cere menagerului Văcean să-şi dea demisia, da’ manegeru’ zice „pas” şi „parol donior?!?”, şi se şterge undeva cu ce-a zis primarul. Cu ceva timp înainte, cînd acelaşi primar spusese la nervi că Filarmonica va concerta şi sîmbăta, Minager Vodă al Filarmonicii s-a slugărit imediat, aşa că a programat concerte sîmbăta şi-a motivat că „Aşa a zis primaru’!”. Acum , dacă primarul i-a cerut lui să-şi dea demisia, pe Văcean îl doare-n posterior – iar primarul nu zice nici „pîs” că-i rîde subalternu-n nas (semn că ierarhia-i foarte bine stabilită şi se respectă la micron).

Pînă una-alta, Filarmonica a mai pierdut un proces braţ la braţ cu… cei de-l plătesc pe groful filarmonicean din banii noştri – ai mei, ai cititorilor şi-ai necititorilor, adică ai arădenilor: cu Primăria şi cu CLM, aşa că se mai întrevede-o bortă zdravănă-n buget… Zice ceva primarul? Păi nu zice nici „pîs”, că iar sare felceru’ cu „pas” şi „parol do…”. Nici CLM nu zice nimic – tac toţi deodată, că de-ar vorbi toţi deodată s-ar chema că-i hărmălaie. Acu’, zic gurile burgului, cică guristu’ care-a dat în judecată şi Filarmonică, şi Primărie, şi CLM şi i-a dat de pămînt pe toţi (că avea dreptate), ar vrea să ceară oarece despăgubiri, ceea ce este absolut normal. Anormal e ca despăgubirile să i se plătească din buget, pe cînd normalul ar fi să i le plătească cei care l-au înjosit pînă la a-şi căta dreptatea-n tribunale. Aşadar să ceară despăgubiri, dar să mai ceară ca Filarmonica, Primăria şi CLM să recupereze despăgubirile de la ştabii Filarmonicii, ai Primăriei, şi-ai CLM – şi să le ia şi cocioabele, şi obielele, să-i lase-n nudu’ gol, ca să se-nveţe minte şi să-nu-mai-fa-că!

Şoptesc vîntoasele toamnei că formidabila comisiune de etică şi de echitaţie şi de ce-o mai fi ea a Filarmonicii dezbate de zor tulburarea şi contulburarea produse de Varyas celor trei suferinzi pe altarele concentrării profesional-artistice şi intrării în atmosfere, ionosfere şi multe alte sfere (munci de Sisif, de Heracles, de Anteu şi de Văcean la un loc), şi că n-a decis încă nimic. O fi, nu zic, da-mi ciripeşte-un piţigoi poligam şi poliglot, care-a tras cu urechea lui a’ bleagă la sporovăielie unor anumiţi guguştiuci, că Varyas va fi dat afară azi din Filarmonică oricum, dar însă totuşi nu chiar oricum, adică nu „en phanphare”, ci „en tiuliumbă”, cu blagoslovirea preacucernică a preacucernicilor, preaplecaţilor şi preaaplecaţilor membri ai onor comisiunii de etică, estetică şi alte d-alde astea, a filarmonicii văcene.

Ce urmează după darea afară a lui Varyas? Probabil că darea afară a harpistei, apoi a flautistei, apoi a…, apoi a…, pînă vor fi daţi afară toţi şi-o rămîne numa’ minegerul satrap cu micu-i snop de cozi de topoare. Atunci să te ţii cultură! Vor concerta-n formaţie Alin Văcean la ciomag, baghetă, pix-sopran şi ştampilă-bas (că oricum s-a angajat singur-singurel pianist), portarul la vioară 1, 2, 3, fagot-pitic, violoncel-voinic şi cheia de la uşă, secretara la alto, ţiteră, talgere şi tulnic „expresso”, Filarmonica din Fiscut şi Corul Bărbătesc al Femeilor PNL din Harghita-Covasna (cu primarele Aradului la microfon şi cu consilierii şi aplaudacii ca public), la concertul de deschidere a Festivalului „Arad – Capitală Culturală Europeană”.

Îi pasă cuiva de toate astea? Îi pasă cuiva că o instituţie de cultură a Aradului e dusă de rîpă în cel mai neruşinat şi mai abject mod posibil? Că primarului şi consilierilor şi altora care-ar trebui să-l zvîrle-afară pe managerul nelegiuit al Filarmonicii nu le pasă, ba chiar jubilează!

(va urma pînă la demiterea sau demisia nelegiuitului)

Recomandările redacției