De ieri, drumul celei mai titrate grupări din Provincie nu mai coincide cu cel al lui Sorin Strătilă, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai noului proiect demarat în 2013. Mijlocașul de bandă dreapta intrase într-un con de umbră ca și prestații, însă – până la urmă – s-a încadrat în peisajul general utist, unul dezamăgitor în această toamnă. Chiar Strătilă, dar nu numai el, susținea că multe se trag și de la programul de pregătire din vară, greșit în mare parte de Adrian Mihalcea, cu puține amicale în condițiile în care echipa era schimbată aproape în totalitate și un drum de patru zile în Austria pentru tot atâtea zile de antrenamente.
În fine, eșecurile UTA-ei au venit unul după altul, echipa era aproape de zona retrogradabilă, iar o ieșire în decor, alături de Grahovac, Ciucă și Buleică în seara eșecului intern cu Luceafărul, când exista și o oră de stingere fixată de club în vedere pregătirea „intermediarei” cu Ripensia, i-a fost fatală mijlocașului de 31 de ani. Acesta și-a reziliat contractul cu „roș-albii”, fiind regretat de mulți dintre fanii „Bătrânei Doamne”.
Chiar și Cristi Todea lasă să se înțeleagă că nu îi este totuna că a pierdut un astfel de fotbalist. „În ultimii ani, Strătilă a fost un jucător foarte important pentru această echipă. A ajutat foarte mult la ajungerea la cele două baraje de promovare, a obți- nut rezultate importante cu această echipă. Cu siguranță, toată lumea l-a apreciat pentru ceea ce a făcut aici. La antrenamente nu am avut niciodată probleme cu el, câteodată se antrena prea bine, chiar ne doream să-l mai domolim. Într-adevăr, în ultima perioadă, poate pe o relaxare a lui, pe o lipsă de motivație, a avut prestații puțin mai slabe. Dar și acestea puteau fi de înțeles, dacă și în afara terenului își făcea datoria. A exagerat puțin cu viața extrasportivă”, a menționat antrenorul principal al arădenilor.
Întrebat dacă anturajul format din jucători sosiți la echipă în această vară l-a influențat negativ pe Strătilă, Todea a adăugat: „Nu cred, a fost alegerea lui, e un fotbalist totuși matur. Poate, însă, a fost altceva la mijloc. Sorin a fost printre primii care au rostit cuvântul promovare și au crezut în el, iar rezultatele din acest an l-au tras puțin înapoi. Aceste rezultate slabe, faptul că echipa nu a mai avut șanse la promovare l-au afectat și pe el”.
Cristi Todea și Sorin Strătilă au lucrat împreună din vara anului 2015, când „Dulăul” a preluat funcția de antrenor secund la UTA. Ca și „principal”, Todea l-a folosit pe Strătilă în șase partide oficiale.

Recomandările redacției