Adrian Lucaci a plecat dintre noi în Duminica de Florii răpus de o cumplită boală. Lumea fotbalului arădean nu și-a putut lua rămas bun cum se cuvine de la fostul preșe­dinte al Asociației Județene de Fotbal Arad, însă la finalul stării de urgență cauzată de epidemia de coronavirus va fi organizată o comemorare specială.
Până una alta, însă, viața merge mai departe, sportul-rege, de asemenea și, conform statutului AJF Arad trebuie desemnat un șef interimar. Numele acestuia l-am putea afla luna viitoare. „Regretăm nespus dispariția președintelui Adi Lucaci, îl păstrăm în inima și mintea nostră. Ne lipsește enorm, dar viața trebuie să meargă înainte. Conform statutului, activitatea este coordonată de secretarul general și urmează să se întrunească un Comitet Executiv, imediat ce se ridică starea de urgență, pentru a putea numi un președinte interimar. Acesta va fi unul dintre cei doi vicepreședinți, adică Andras Mako sau Ovidiu Coman, practic cel care va primi cele mai multe voturi de la cei șapte membri, care pe lângă cei doi mai îi are în componență pe Cătălin Puia, Ciprian Horga, Ionel Iovescu, Dinu Donca și Răzvan Cadar. Tot la acel Comitet Executiv, se va stabili data Adunării Generale Extraordinare, cu ocazia căreia se va organiza alegerea președintelui pentru un mandat de doi ani de zile, în termen de maxim 30 de zile. Dar putem vorbi despre acest lucru doar după ce vom relua activitatea, după ce se va ieși din izolare, respectiv starea de urgență”, ne-a lămurit Vasile Rad, secretarul general al AJF Arad.
Așadar, Mako sau Coman îi vor urma la conducere, chiar dacă doar pentru o lună, lui Adrian Lucaci. Sigur, ambii au posibilitatea să candideze pentru un mandat de 2 ani până la următoarele Alegeri Generale, deși la ce nume grele s-ar putea înscrie în cursă șansele ambilor nu sunt foarte mari. Altfel, AJF Arad rămâne conectată la deciziile Federației Române de Fotbal, care – la rândul ei – se uită în direcția autorităților statului. „Trebuie să așteptăm terminarea celei de a doua luni de stare de urgență, apoi ar trebui să aflăm ce va fi în continuare. Există și posibilitatea ca această stare să se prelungească, dar și să se treacă la o relaxare, respectiv la o planificare a campionatelor de fotbal întrerupte în luna martie. În cel mai bun caz, undeva în luna iunie ar trebui să se joace din nou. Normal ar trebui să avem și vreo 2-3 săptămâni de pregătire înainte, dar orice scenariu l-am face astăzi poate fi infirmat pe 16 mai. Așa că așteptăm să vedem ce va fi, sigur că și FRF este atentă la tot și ne va îndruma atunci când va fi posibil. Calendarul AJF-urilor va fi stabilit și în funcție de ceea ce hotărăște Federația”, a adăugat Rad.
Adrian Lucaci a fost președinte al AJF Arad între 2014 și 2020, perioadă în care a avut aceiași vicepreședinți, Andras Mako și Ovidiu Coman.

Recomandările redacției