Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj de felicitare pentru Friedrich Merz și alianța conservatoare CDU/CSU, care a obținut victoria în alegerile legislative anticipate din Germania, desfășurate duminică. Bolojan a evidențiat importanța consolidării relațiilor bilaterale dintre România și Germania, precum și a cooperării pentru securitatea europeană.
„Felicitări pentru Friedrich Merz şi prietenilor noştri din CDU/CSU pentru câştigarea alegerilor parlamentare din Germania. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida relațiile noastre bilaterale și securitatea continentului în aceste vremuri tulburi”, a declarat președintele interimar.
Alegerile legislative anticipate din Germania au adus un rezultat favorabil pentru conservatorii din Uniunea Creștin Democrată (CDU) și Uniunea Creștin Socială (CSU), care au obținut între 28,5% și 29% din voturile exprimate, conform sondajelor realizate la ieșirea de la urne. De asemenea, scrutinul a marcat o creștere semnificativă pentru Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), care a înregistrat cel mai bun rezultat din istoria sa, situându-se între 19,5% și 20%.
Rezultatul alegerilor din Germania va influența atât politica europeană, cât și colaborarea cu statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Bolojan a reiterat angajamentul țării noastre de a continua parteneriatul strategic cu Berlinul și de a susține eforturile comune pentru stabilitatea și securitatea Europei.
sursa: digi24.ro