Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice a lui Remus Tănase, membru fondator al instituției academice.

“Prin activitatea și devotamentul său, domnul Remus Tănase a contribuit esențial la construirea și dezvoltarea Universității, fiind parte a nucleului de oameni vizionari care au pus bazele unui proiect academic devenit reper pentru învățământul superior românesc.

Plecarea sa dintre noi lasă un gol imens, dar și o amprentă durabilă în istoria UVVG. Îi aducem un omagiu sincer pentru tot ce a însemnat și pentru valorile pe care le-a susținut cu demnitate și perseverență.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și celor apropiați.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a declarat rectorul, prof. univ . dr. habil Coralia Adina Cotoraci si Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției