Contractul dintre antrenorul Mircea Rednic și clubul UTA a fost reziliat, astăzi, pe cale amiabilă.
“Îi mulțumim domnului Rednic că a făcut parte din istoria acestui club vreme de doi ani și jumătate, cu foarte multe momente frumoase și bucurii. A contribuit decisiv ca orașul Arad să aibă echipă timp de șase ani consecutivi în prima ligă, a obținut cea mai bună clasare din ultimii cincizeci de ani, a promovat cu curaj jucătorii tineri și a sprijinit activitatea Academiei.
Regretăm că în luarea acestei decizii din partea antrenorului a contat și comportamentul unui grup care, de departe, nu reprezintă Aradul și nici clubul nostru. Suntem onorați că am avut pe bancă pe unul din cei mai titrați antrenori din istorie.
Mulțumim mult, domnule Mircea Rednic, multă sănătate și succes!”, consideră conducerea clubului UTA.