La data 27 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din probele administrate a rezultat faptul că, începând cu anul 2024, o inculpată în vârstă de 52 de ani (cetățean moldovean) a recrutat și adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetățeni moldoveni) în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situația materială precară, au fost determinate și li s-a înlesnit practicarea prostituției, într-o locație din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei.
Astăzi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea inculpatei, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Actualitate 15
Bilanțul intervențiilor pompierilor arădeni în weekend: 73 de misiuni în doar trei zile
citește mai mult »