Având în vedere situația unui polițist cercetat într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Arad este abilitat să transmită următoarele informații:

În dosarul în cauză se efectuează cercetări cu privire la acțiunile unui bărbat de 41 de ani, polițist în cadrul Postului de Poliție Păuliș.

Având în vedere aceste aspecte, conducerea I.P.J. Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, în vederea luării măsurilor legale. Polițistul a fost pus la dispoziție din data de 2 iunie 2025.

“Pe această cale, dorim să asigurăm opinia publică despre faptul că acest caz este unul izolat, iar acestă situație nu caracterizează polițiștii arădeni. În toate situațiile în care se constată încălcarea legii și deontologiei profesionale și se aduc prejudicii cu privire la activitatea și imaginea Poliției Române, conducerea I.P.J. Arad va dispune cele mai ferme măsuri”, transmite IPJ Arad.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a anunțat că, în data de 2 iunie 2025, un agent șef de poliție din cadrul IPJ Arad a fost plasat sub control judiciar, fiind cercetat pentru comiterea unor infracțiuni grave.

Conform anchetatorilor, în perioada 7 martie – 22 mai 2025, polițistul ar fi desfășurat activități comerciale incompatibile cu funcția sa, constând în vânzarea de nisip, pietriș și pământ către diverse persoane, efectuând personal transportul acestora în schimbul unor sume de bani. Mai mult, la data de 2 iunie, acesta a fost depistat în posesia a 15 cartușe de vânătoare letale, calibru 16 mm, pentru care nu deținea autorizație.

Procurorii îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Parchetul subliniază că măsura controlului judiciar este o etapă a procesului penal și nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție.

Recomandările redacției