Atmosferă de festival, energie pozitivă și muzică pentru toate gusturile – așa s-a desfășurat, în weekend, evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Vladimirescu, în colaborare cu Casa de Cultură. Piața Bisericii Catolice a devenit, timp de două zile, un adevărat centru al distracției și al tradițiilor.

Sâmbătă seara, sute de oameni s-au adunat în centrul localității pentru a lua parte la un spectacol vibrant și bine organizat. Pe scenă au urcat artiști talentați precum Geanina Gee & The TM Groove, Mădălina Boroneanț, Epicenter, Viorel Papuc, Ana Kiss, Isa Sâpcu, Amalia Paven, Natallia Aleksandrova și Ianis Dehelean, care au oferit publicului momente muzicale variate și pline de energie.

Punctul culminant al serii a fost recitalul îndrăgitei artiste Feli, care a ridicat întreaga piață în picioare cu hiturile sale cunoscute și cu energia molipsitoare pe care o transmite la fiecare apariție scenică.

Printre oficialii prezenți la eveniment s-a numărat și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, care a declarat:

„Vladimirescu este o comunitate vie, care demonstrează de fiecare dată că știe să îmbine modernul cu respectul pentru tradiție. Felicit autoritățile locale pentru organizarea acestui eveniment reușit și pentru sprijinul constant acordat culturii. Mă bucur că am putut fi alături de oameni care știu să se bucure de artă, muzică și de valorile locale.”

Duminică, 8 iunie, evenimentul a continuat în spiritul tradițiilor populare, cu o seară dedicată folclorului autentic. Acompaniați de Formația Rapsodia, pe scenă au evoluat îndrăgiți interpreți de muzică populară: Daniela Han, Vlad Șerban, Roxana Suciu, Eduard Motan, Voichița Suba, Alexandru Zărăndean, Feciorii Zărandului, Ansamblul Florile Mureșului, Diana Mihuț, Răzvan Sculici, Darius Cristea și Răzvan Nuțiu.

Seara a fost încheiată spectaculos de apariția Vlăduței Lupău, una dintre cele mai iubite voci ale muzicii populare românești, care a adus un plus de emoție și bucurie pe chipurile celor prezenți.

Evenimentul de la Vladimirescu a reușit, din nou, să aducă împreună comunitatea, să promoveze cultura și să ofere două zile memorabile atât pentru locuitori, cât și pentru oaspeții veniți din împrejurimi.

Recomandările redacției