Duminică, 8 iunie, satul Țela din comuna Bata a fost din nou în centrul atenției, găzduind tradiționala Rugă Bănățeană – un eveniment organizat cu grijă și implicare de Primăria și Consiliul Local al comunei Bata. Sărbătoarea a adus împreună localnici și oaspeți din satele învecinate, într-o atmosferă caldă, în care credința, tradițiile și comunitatea au fost în prim-plan.

Evenimentul a început cu un moment religios la biserica din localitate, urmat de mutarea tuturor participanților către scena amplasată în centrul satului, unde au început spectacolele și dansurile populare.

Pe scenă au urcat Formația Otilia Radu, împreună cu Otilia Radu, Ana Maria Radu și Horvath Larisa, care au oferit un program muzical autentic, ridicând publicul la joc și întreținând o atmosferă de sărbătoare.

Un moment aparte al serii a fost acordarea a două diplome de excelență pentru contribuții remarcabile în viața comunității:

Brindan Teodora Geanina, educatoarea din localitate, cu peste 27 de ani de activitate în slujba educației copiilor din Țela;

Neaga Cornel Mircea, poștașul satului, cu peste 32 de ani de activitate dedicată cetățenilor.

„Este o onoare pentru mine, ca primar și ca fiu al acestui sat, să organizez ruga din Țela. Mă emoționează profund să văd comunitatea unită, să pot aduce recunoaștere unor oameni care au muncit o viață întreagă în slujba celorlalți. Doamna educatoare Brindan și domnul poștaș Neaga sunt exemple vii de devotament, iar prin acest gest simbolic, am vrut să le arătăm cât de mult îi apreciem”, a transmis primarul Cristian Giorgian Matiaș.

La eveniment au fost prezenți și fostul primar al comunei Bata, Ion Micurescu, primarul comunei Birchiș, Răzvan Pașca, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, care au dorit să susțină această sărbătoare locală și să fie alături de comunitatea din Țela.

Ruga Bănățeană a reușit, și în acest an, să aducă împreună oameni din toate generațiile, să întărească sentimentul de apartenență și să celebreze tradiția cu respect și bucurie.

 

Recomandările redacției