Tabăra Ortodoxă de Creație și Conservare a Tradițiilor Românești din Covăsânț a fost gazda celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Folcloric Ioan T. Florea. Evenimentul organizat de Primăria comunei Covăsânț, împreună cu Centrul Cultural Județean Arad și Biserica Ortodoxă Covăsânț “a fost inițiat de maestrul Petrică Pașca împreună cu părintele Mihai Blaj în memoria etnomuzicologului Ioan T. Florea, fiu al comunei noastre. Mă bucur că de atunci suntem la a XIII-a ediție, iar festivalul crește de la an la an”, a spus Marius Oneț, primarul comunei Covăsânț.

Program artistic 

Printre cei care au urcat pe scenă îi amintim pe artiștii Cosmina Mateș, Florin Budău, Florin Stoian, Maria Mihali Achim, Ilie Pașca și orchestra, Ștefan Muntenaș, Roxana Suciu, Otilia Haragoș și Ghiță Stângaciu, Ansamblul Arădeana, Paula Pașca și Ionuț Guver, Maria Rașca și Dacian Gașpar alături de formația Maria Music.

Solista Maria Popovici Martiniuc ne-a mărturisit: “Un loc minunat și binecuvântat de bunul Dumnezeu. Se vede prin locul acesta cât sunt oamenii de gospodari.
Am venit aici cu drag. E a treia oară și mă simt foarte bine de fiecare dată”.

Prezentatorul spectacolului a fost Mișu de la Hora, care a descrețit frunțile celor prezenți.

Cadru de vis 

Prin amplasarea sa într-un cadru de vis, în mijlocul naturii, înconjurat de dealuri și vițe de vii, prin numărul de ani pe care i-a adunat deja, prin calitatea, talentul și profesionalismul artiștilor invitați, dar mai ales prin rigurozitatea păstrării intacte a cântecului și jocului folcloric autentic, nealterat de oferta seducătoare a consumerismului strălucitor, dar canceros pe termen lung, Festivalul Folcloric Ioan T. Florea de la Covăsânț poate și trebuie să fie considerat cartea de vizită a județului Arad.

Desigur, nu trebuie să uităm să dăm Cezarului ce i se cuvine. Fără implicarea organizatorilor, fără infuzia din partea primăriei Covăsânț, prin primarul Marius Oneț, care nu doar că duce mai departe un festival important, dar se străduiește să îl facă mai bun de la o ediție la alta, bucurându-se și de sprijinul Centrului Cultural Județean, acest eveniment ar intra în uitare. Din fericire, Festivalul Folcloric Ioan T. Florea nu doar că supraviețuiește, ci înflorește și este tot mai vizibil și mai calitativ, de la an la an.

Părintele Marius Murgu, parohia Covăsânț: “Festivalul satului se organizează în fiecare an de Rusalii, Pogorârea Sfântului Duh fiind și hramul Bisericii. Este o bucurie pentru intreaga comunitate, un semn că tradițiile sunt respectate aici și ca sunt duse mai departe”.

Organizat chiar de Rusalii

Festivalul, devenit un brand cultural al judeţului, s-a desfăşurat de Rusalii.

Organizatorii – Primăria comunei Covăsânț, Centrul Cultural Județean, Biserica Ortodoxă Covăsânț și Tabăra Ortodoxă de Creație și Conservare a Tradițiilor Românești Covăsânț, au pregătit un program artistic extrem de atractiv.

Petrică Pașca, urmașul lui Ioan T. Florea

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost urcarea pe scenă a maestrului Petrică Pașca. Marele taragotist, fiu al satului, a avut parte de o primire pe măsură.
„Cea mai importantă parte a vieții este tinerețea, iar eu aici am petrecut-o.
Aici mă întâlneam deseori cu maestrul Ioan T. Florea, cu care discutam ore la rând despre folclorul din zonă.
Prin ceea ce voi interpreta aduc un omagiu acestei zone și vouă, tuturor celor prezenți.

Festivalul Ioan T. Florea este festivalul meu de suflet. Am avut privilegiul de a lucra cu Ioan T. Florea, de la el am dobândit toate cunoştinţele. Acest eveniment are ca scop exclusiv promovarea folclorului autentic românesc, prin fiecare dansator, interpret şi ansamblu. Prin acest program de înaltă ţinută se încurajeazăcântecul curat, autenticitatea şi dansul popular”, a subliniat Petrică Pașca.

Un festival al folclorului autentic regional

Marius Oneț, primarul comunei Covăsânț, ne-a declarat că „prin această manifestare se doreşte promovarea culturii şi a muzicii tradiţionale. Trebuie să apreciem cu toții efortul depus de Ioan T. Florea pentru cercetarea şi punerea în valoare a etnofolclorului local, judeţean şi regional. Ne bucurăm că sufletul acestui festival rămâne în continuare Petrică Paşca, fiu al comunei noastre, care continuă activitatea lui Ioan T. Florea în mod desăvârşit, iar noi, ca primărie, vom face tot posibilul ca acest festival să capete amploare, de la o ediție la alta“.

Pentru că tot vorbim de „flăcări“, totul a culminat cu surpriza pregătită de primarul Marius Oneț, care le-a oferit celor prezenți un impresionant foc de artificii.

Am încercat, an de an, să ne ridicăm la nivelul așteptărilor spectatorilor noștri și iată că si de data aceasta publicul a fost numeros. Atât dansatorii ansamblurilor prezente, dar și artiștii care au urcat pe scenă, ne-au oferit o seară memorabilă. Le mulțumesc tuturor.
La mulți ani, dragi Covăsânțeni!”, a mai spus primarul Marius Oneț.

Petrecerea a continuat chiar și după focul de artificii, tradiția de a întinde o horă a satului respectându-se și în acest an. S-a jucat până târziu în noapte, semn că toată lumea s-a simțit bine.

Recomandările redacției