Primăria comunei Hălmăgel, împreună cu Consiliul Local și cu sprijinul Centrului Cultural Județean Arad, au organizat tradiționala Nedeie de la Hălmăgel. Evenimentul a avut loc chiar duminică, de Rusalii, în curtea primăriei Hălmăgel.
“Mă bucur tare mult pentru ocazia de a fi aici, alături de locuitorii Hălmăgelului, într-o zi sfântă și într-o zonă atât de plină de tradiție. Îi mulțumesc primarului din localitate că mi-a dat ocazia să fac acest drum astăzi pentru a-mi reaminti cât de frumoasă este această zonă a județului și vin cu promisiunea de a reveni aici cu proxima ocazie”, ne-a declarat Mihai Pașca, prefectul județului Arad.
Distracția și voia bună au fost asigurate de formația condusă de Adrian Lucaci, împreună cu soliștii: Ciprian Roman, Alex Borza, Marcel Gavriluță, Mădălina Străuneanu, Cosmin Cascadoru, Andreea Betea și Alexandra Colf.
Invitata specială a fost Simona Rusu, pe melodiile căreia lumea a început să joace și să spargă gheața.
“Vin din Hălmagiu la acest eveniment și mă bucur că de data aceasta este organizat duminică și nu lunea. Îmi era foarte greu, având în vedere că lucrez în Arad, să petrec un timp atât de minunat aici, la Nedeia de la Hălmăgel, știind că a doua zi încep munca. Muzica este foarte bună, atmosferă faină și cu toții ne simțim foarte bine”, ne-a mărturisit una dintre participante.
Nedeia se va muta anul viitor într-o locație mai generoasă
Prezența numeroasă la eveniment s-a datorat mutării datei de desfășurare a Nedeii. “Sărbătoarea Nedeii se desfășura în ziua de luni, a doua zi de Rusalii. Am luat decizia de a o muta în ziua de Rusalii, duminică, deoarece lunea era mai puțină lume. Toți mergeau la lucru, copiii începeau școala, astfel încât petrecerea se încheia destul de repede.
Mi-aș dori ca Nedeia să devină sărbătoarea oficială a comunei Hălmăgel, să devină Zilele comunei. Sărbătoarea are o vechime de cel puțin 100 de ani”, ne-a declarat Miron Golea, primarul comunei Hălmăgel.
Întâmplarea face ca Nedeia din acest an, prima organizată de Miron Golea, să coincidă cu data la care a fost ales primar. În urmă cu exact un an de zile, Miron Golea era ale primarul comunei Hălmăgel.
“Marți vom semna contractul cu constructorul pentru renovarea școlii din localitatea noastră. La 1 iulie sper ca școala să devină șantier, iar în termenul prevăzut de șapte luni să o finalizăm. În acest fel, Nedeia va fi mutată în curtea școlii, unde locul este mult mai generos și mai modern. Este și aproape de căminul cultural, astfel încât dacă vine o ploaie să avem unde să ne adăpostim.
Și dacă tot suntem la capitolul investiții, săptămâna viitoare se montează echipamentele pe platforma destinată parcului de copii. Investiția este realizată pe GAL, fonduri AFIR, tot pe fonduri europene.
Tot săptămâna viitoare voi scoate la licitație drumul spre Luncșoara de Sus și spre satul Țohești.
De asemenea, vreau să mai iau prin GAL, pe fondurile de anul acesta un buldoexcavator cu care să ne putem face treaba în comună”, a mai declarat primarul Miron Golea.
Povestea celor două urcioare de la intrarea în comună, devenite simboluri ale Nedeii
Cine a fost prezent în acest an la Nedeia de la Hălmăgel a putut observa pe bannerul evenimentului imaginea celor două urcioare care pot fi văzute la intrarea în comună.
“Anul acesta avem și banner, care să fie reprezentativ pentru comunitatea noastră. Într-o parte am pus urciorul cu imaginea lui Avram Iancu, iar în cealaltă este reprezentată o moață care cântă la tulnic. Cele două urcioare sunt la intrarea în comună și sunt reprezentative pentru zona noastră. Satul Târnăvița a fost sat de olari, dar din păcate nu mai există acum niciunul care să mai practice această nobilă meserie. Vom încerca, într-un fel sau altul, să reînviem acest meșteșug în zona noastră”, a mai spus primarul Miron Golea.

Am dori că d nul prefect sa aplece urechea și la necazurile cetățenilor care din cauza abuzurilor săvârșite deautoritățile locale au probleme grave legate de retrocedarea terenurilor iar d nul prefect ar trebui sa ia aminte la aceste lucruri fiind și avocat de profesie și reprezentantul guvernului în teritoriu care guvern cu surle și trâmbițe se angajează în rezolvarea problemelor cetățenilor numai sa fie votați mă refer aici la partidele din care fac parte membri guvernului și mai ales dnul prefect facind parte pina nu de mult dintr o comisie care se ocupa sau mai bine zis ar fi trebuit să se ocupe de abuzurile săvârșite asupra cetățenilor că subsecretar de stat în Ministerul justiției dar prin răspunsul primit de mine la sesizarea instituției Prefectului din luna aprilie nu a dat dovadă de așa ceva ,nu contest faptul căci participa la nedei in zona estică a județului Arad dar tare m ar fi bucurat faptul dacă prin prisma atribuțiilor pe care le are dinsul așa cum am arătat mai sus și ar face timp și ar veni și la PLESCUTA sa constate personal cu ce ne confruntăm noi cetățenii Onești plătitori detaxe și impozite și mințiți de autoritățile locale de ani de zile și puși pe drumuri și lăsați fără terenuri atunci s ar putea spune căci vă faceți treabă dar daca numai la nedei va vedem și la alte evenimente de acest gen cu scuzele de rigoare dar nu vă faceți treabă și noi cetățeni cu probleme in cine sa mai avem incredere