Un bărbat din Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că și-a agresat fizic bunica în trei rânduri, în decursul lunii iunie.
Potrivit informațiilor transmise de Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, procurorii au dispus în data de 24 iunie 2025 punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva bărbatului, identificat cu inițialele A.R., sub acuzația de violență în familie în formă continuată.
Conform anchetei, faptele s-au petrecut la locuința inculpatului de pe strada Episcopiei din municipiul Arad, dar și în fața imobilului respectiv. Astfel, în data de 8 iunie, acesta ar fi lovit-o pe bunica sa, K.C., în zona ochiului cu o clanță de ușă, provocându-i leziuni care au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale. Pe 16 iunie, în interiorul apartamentului, ar fi agresat-o din nou, lovind-o în frunte cu o cutie metalică, iar pe 23 iunie ar fi lovit-o cu genunchiul în zona pieptului.
În aceeași zi cu punerea în mișcare a acțiunii penale, Parchetul a solicitat Judecătoriei Arad luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, propunere care a fost admisă.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.