Update

În data de 02.07.2025, la ora 18:30, SVSU Șagu a fost anunțat de către ISU Arad să intervină în sprijinul colegilor de la SVSU Orțișoara și ISU Timiș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cultură de grâu, în zona Seciani, la granița dintre județele Arad și Timiș, în apropierea localității Hunedoara Timișană.

SVSU Șagu a intervenit cu un echipaj format din 11 voluntari. Incendiul a afectat aproximativ 10 hectare de grâu și miriște, fiind localizat și lichidat cu sprijinul comun al forțelor prezente.

Mulțumim colegilor de la SVSU Orțișoara și ISU Timiș pentru colaborare și intervenția promptă.
Facem un apel către toate societățile agricole să ia măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere condițiile meteo actuale și riscurile crescute în perioada campaniilor agricole.

Un video trimis de o cititoare a ziarului nostru prezintă un incendiu, cel mai probabil de grâu, pe autostrada Arad -Timișoara. Flăcările sunt atât de apropiate de șosea, încât pare că au cuprins autostrada.
Fumul gros a afectat serios vizibilitatea conducătorilor auto.
Arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii.

Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă. În cazul unor astfel de incendii, flăcările se pot extinde rapid pe suprafețe foarte mari, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea acestora.

În condiții de vânt puternic sau temperaturi ridicate, incendiile de vegetație uscată pot deveni și mai periculoase, mai ales dacă în apropierea terenurilor afectate se află locuințe, păduri etc.

Cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, de la 50.000 lei la 100.000 lei.

 

  • Cristina Lupsa spune:

    amenzi pe naiba. cate amenzi s-au dat pana acum pt incedieri de vegetatie/miriste? 🤔
    praf in ochii prostilor.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției