Lucrările de „Extindere rețea de apă și canal menajer în localitățile Lipova și Șoimoș” vor începe în următoarea perioadă.

A fost predat amplasamentul firmei constructoare și odată cu aceasta urmează ca în orice moment lucrările să fie demarate.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare totală de 29.192.546,80 lei, sumă din care peste 28 de milioane de lei este solicitată de la bugetul de stat, în timp ce diferența va fi partea de cofinanțare care revine Primăriei Lipova.

”Este un proiect extrem de complex, care a întâmpinat multe provocări până la această etapă în care a devenit realizabil, un proiect la care s-a muncit și se va munci enorm și de aici înainte, pentru că ne dorim să îl vedem finalizat, pentru că știm cât de important este și vrem ca oamenii din această zonă a Lipovei, să beneficieze de condiții optime de viață și utilitățile primordiale.

Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și se implică în continuare în derularea acestui proiect. Alături de constructor, dirigintele de șantier și reprezentanții tuturor celorlalte insituții implicate, formăm o echipă extrem de mare și puternică și împreună sunt convins că vom reuși să implementăm cu succes acest proiect atât de măreț și vital pentru orașul Lipova și zona Șoimoș.
Doamne ajută!”, a declarat Florin Pera, primarul orașului Lipova.

Recomandările redacției