Un accident rutier grav s-a produs joi seară în localitatea Hidișelu de Jos, județul Bihor, unde două autoturisme s-au izbit puternic. O persoană a murit, iar o alta se află în stare gravă, potrivit primelor informații trimise de plutonierul Alina Butaci, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.
„Pompierii Gărzii 1 Mai și Detașamentului 1 Oradea intervin pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în localitatea Hidișelul de Jos. Sunt implicate 2 autoturisme în care se aflau 3 pasageri.
Două dintre victime sunt încarcerate. Din păcate, una dintre ele este decedată, iar cealaltă este conștientă dar în stare gravă (cod roșu medical)”, se arată în informarea trimisă de aceasta în jurul orei 23.30.
Cea de-a treia victimă a suferit „răni ușoare și medii” și va fi transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare, conform aceleiași surse.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Gărzii 1 Mai și Detașamentului 1 Oradea, inclusiv o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de primă intervenție, un echipaj de paramedici și unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a SMURD Oradea, cu medic de urgență.
sursa: Bihoreanul