Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de 26 spre 27 iulie 2025, în jurul orei 00:05, pe Podul Decebal din municipiul Arad.

Un bărbat de 45 de ani, din Arad, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre strada Nicolae Bălcescu spre strada Cetății, a accidentat mortal un pieton, un bărbat de aproximativ 50 de ani, care traversa strada.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a avut alcoolemie zero.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili identitatea victimei și pentru a clarifica împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Recomandările redacției