Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion, la ieșirea din localitatea Zimand Cuz.
O femeie este încarcerată, și din păcate inconștientă. În aceste momente personalul medical se luptă să îi salveze viața.
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.
Intervenția este în dinamică.
ACTUALIZARE
Update:
În urma accidentului a rezultat o victimă, aflată în stare de inconștiență, rămasă încarcerată în autoturism. Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia, ulterior fiind preluată de echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă, care a început imediat efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor, decesul fiind constatat la locul evenimentului. Este vorba despre o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani.
Pompierii militari arădeni au acționat, de asemenea, și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
