Incident pe autostrada A1, în Timiș, sâmbătă seara.
Trafic doar pe banda a doua pe autostrada A1, km 480, Șuștra (TM), sensul Timişoara – Lugoj. O persoană a fost lovită pe banda de urgență de un autoturism.
A intervenit elicopterul SMURD. Banda 1 și banda de urgență sunt închise.
Circulația a fost blocată pentru mai multe ore.
Un bărbat care oprise mașina pe banda de urgență și coborâse din vehicul a fost lovit de un alt autoturism, care și-a continuat drumul.
„Astăzi, 2 august, în jurul orei 18:15, pe Autostrada A1 km 480, un bărbat, în timp ce se afla lângă autovehiculul staționat pe banda de urgență, a fost surprins și accidentat de un autovehicul care circula dinspre municipiul Timișoara înspre municipiul Lugoj. Conducătorul autovehiculului nu a fost găsit la fața locului. Polițiștii Biroului Autostrăzi A1 Deva-Nădlac efectuează cercetări pentru depistarea acestuia”, a transmis IPJ Timiș.