Intervenție de salvare încheiată cu succes, vineri, în zona pasarelei pietonale de la Ștrandul Neptun din Arad, după ce o femeie de aproximativ 40 de ani a fost scoasă din râul Mureș de către pompierii militari.

La locul incidentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială dotată cu barcă de salvare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

Femeia a fost extrasă rapid din apă și predată echipajului medical SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare. Victima a răspuns pozitiv intervenției și prezintă semne vitale. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Autoritățile urmează să stabilească, în urma cercetărilor, circumstanțele în care femeia a ajuns în apă.

Recomandările redacției